Business Internaţional

Pandemia se intensifică în Turcia: Au fost raportate 12 cazuri noi de infecţie

Pandemia se intensifică în Turcia: Au fost raportate 12...

Autor: Marinela Sarbu, Laura Buciu

16.03.2020, 10:02 509

Turcia a identificat 12 noi cazuri de coronavirus, crescând la 18 numărul total al îmbolnăvirilor, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca.

Ministrul a declarat că două dintre noile cazuri au legătură cu primul caz raportat în ţară, în timp ce alte şapte persoane au călătorit din Europa şi trei din Statele Unite, scrie Reuters.

Guvernul de la Ankara a luat măsuri pentru a stopa răspândirea virusului, precum închiderea şcolilor şi a universităţilor, organizarea de evenimente sportive fără spectatori şi oprirea zborurilor spre multe ţări.

Mii de musulmani care s-au întors în Turcia dintr-un pelerinaj în Arabia Saudită au fost puşi în carantină duminică, iar Ministerul de Interne a anunţat că barurile şi cluburile de noapte vor fi închise începând de luni pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO