Business Internaţional

Pandemia preia controlul în ţara lui Donald Trump: Statele Unite au peste 1,5 milioane de cazuri confirmate

Pandemia preia controlul în ţara lui Donald Trump:...

Autor: Marinela Sarbu

19.05.2020, 06:56 176

Statele Unite au depăşit 1,5 milioane de cazuri de COVID-19, în timp ce numărul total al deceselor cauzate de noul coronavirus a ajuns la aproximativ 90.000, potrivit unui raport al Universităţii Johns Hopkins. informează Reuters.

SUA are cel mai mare număr de decese şi cazuri de COVD-19 din lume, dar mai multe ţări - inclusiv Belgia, Spania, Marea Britanie, Italia şi Suedia - au înregistrat mai multe decese pe cap de locuitor, potrivit site-ului statistic Worldometer.

Statul New York reprezintă aproape o treime din decesele din SUA, cu peste 28,300, potrivit Johns Hopkins, deşi statul a anunţat aproximativ 22.700 de decese oficiale.

Până pe 6 iunie, SUA ar putea ajunge la aproximativ 112.000 de decese, conform unei medii de 20 de modele epidemiologice analizate de Universitatea din Massachusetts.

Aproape 11,5 milioane de teste au fost efectuate în SUA, potrivit institutului Johns Hopkins - cu o medie mai scăzută pe cap de locuitor decât alte ţări - şi aproximativ 272.000 de persoane vindecate.

Pandemia a ucis peste 316.000 de oameni din întreaga lume de la apariţia sa în China la sfârşitul anului trecut, potrivit unui raport AFP bazat pe surse oficiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO