Business Internaţional

Oricine va deveni preşedinte va trebui să fie suficient de curajos să aducă schimbări: Frustrarea alegătorilor şi neîncrederea în elită a adus Franţa în plină revoluţie, cu tinerii în rolul principal

Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional şi candidat la preşedinţia Franţei: „Tinerii noştri disperă. Eu voi fi vocea celor neauziţi!“

Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional şi candidat la preşedinţia Franţei: „Tinerii noştri disperă. Eu voi fi vocea celor neauziţi!“

Autor: Bogdan Cojocaru

24.04.2017, 00:06 1094
Francezii care s-au dus du­mi­nică la vot pentru primul tur al alegerilor prezi­den­ţia­le au avut un motiv de mân­drie. Activitatea de afa­ceri a companiilor a atins luna aceasta, în plină cursă electorală, maxi­mul de după marea criză economică. De fapt, potrivit indicelui IHS Markit, Franţa a evoluat atât de bine încât a de­pă­şit şi Germania, cea mai mare econo­mie europeană, şi a tras după ea întrea­ga zonă euro. Pentru unii, acesta este un semn că managerii au devenit mai încre­ză­tori în viitor înainte de alegeri, notează CNBC.

Însă pentru alegătorul de rând sta­tis­tica şi indicii sunt prea puţin liniş­titori. Franţa n-a mai trecut din1958 prin tur­bulenţe politice la fel de mari ca acum. Atunci, în mijlocul Războiului Al­gerian, la putere a venit generalul Charles de Gaulle şi a adus ţării Con­sti­tu­ţia celei de-a Cincea Republici.

Acum, în preferinţele alegătorului pen­tru candidaţii la preşedinţie se simte, aşa cum este cazul multora dintre ţările dez­voltate, neîncrederea în elită, sen­za­ţia oamenilor că sunt ignoraţi de poli­ticieni, teama de globalizare economică şi de imigraţie şi anxietatea faţă de mo­bi­li­tatea socială şi inegalitatea în creştere.

Aceste sentimente, la care se adau­gă rolul istoric al statului francez în ocro­ti­rea identităţii naţionale şi a creş­te­rii eco­nomice, au contribuit la întărirea spri­ji­nului pentru Frontul Naţional, după cum explică în Project Syndicate Zaki Laïdi, profesor de relaţii interna­ţio­nale la In­sti­tu­tul de Studii Politice din Paris. Mesajul xe­nofob, naţio­nalist şi po­liticile econo­mi­ce populiste ale Marinei Le Pen rezo­nea­ză cu cele ale ex­tre­mis­tu­lui de stânga Jean-Luc Mélenchon, unul din prin­ci­pa­lii candidaţi la pre­şedinţie. Zaki Laïdi crede că Franţa este în plină revoluţie.

Iar pentru că Frontul Naţional a pri­mit sprijin masiv din partea tinerilor, unii vorbesc de o revoluţie a tineretului. Şomajul în rândul acestora de 25%, mi­granţii, terorismul sunt probleme că­ro­ra Le Pen le-a găsit soluţii extreme. „Tinerii noştri disperă. Eu voi fi vocea celor neauziţi“, declara furtunos Le Pen în campania electorală. Discursul ei pă­ti­maş, prin care propune readucerea ţării la gloria pierdută prin închiderea gra­niţelor, ieşirea din UE şi reintro­du­ce­rea francului, a aprins pasiunea ti­ne­rilor alegători dornici de schimbări ra­dicale, scrie The Washington Post.

Frontul Naţional are cei mai tineri oameni din Adunarea Naţională şi Se­nat. Le Pen s-a înconjurat de o ar­ma­tă de con­silieri cu vârste de până în 40 de ani, iar în campanie a ţinut discursuri în care a vorbit doar despre problemele tine­rilor, pe care i-a îndemnat să „mear­gă contra curentului istoriei“. Îna­intea ale­gerilor, un sondaj de opinie arăta că 40% din alegătorii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani ar vota cu Le Pen, aproa­pe dublu faţă de câţi l-ar fi pre­ferat pe Emmanuel Macron. Diferenţa este sur­prinzătoare, având în vedere că Macron, la 39 de ani, este cel mai tânăr can­didat la preşedinţie din istoria Franţei. 

Iar pentru aceşti tineri Franţa tre­bu­ie să se schimbe. Trebuie să se schim­be astfel încât să devină o economie mai di­namică şi să poată elibera în mod crea­tiv energia tinerilor care nu-şi pot gă­si un loc sigur de muncă sau nu pot lua startul în viaţă, scrie Paul Taylor, con­tributing editor la revista Politico. Părerile sale şi ale altor specialişti au fost compilate într-o analiză a Carnegie Europe.

Franţa are nevoie de reforme pentru a face mai facile angajările, dar şi concedierile, pentru a reduce taxele impuse afacerilor şi birocraţia de care se lovesc firmele mici şi pentru a încuraja clasa de mijloc să-şi investească economiile în acţiuni şi start-up-uri în loc de proprietăţi. Sistemul de protecţie socială trebuie să fie mai selectiv, iar pensionarii bogaţi taxaţi mai mult, continuă Taylor. După ce va demonstra că are curaj să implementeze reforme bugetare şi economice, Franţa îşi va putea folosi puterea militară şi de politică externă pentru a forţa un compromis cu Germania pentru un nou început pentru UE, pentru întărirea zonei euro şi pentru creşterea eforturilor comune de apărare. Pentru a depăşi rezistenţa inevitabilă, noul preşedinte va trebui să livreze un mesaj politic puternic în care să facă clar că vrea să facă Franţa din nou măreaţă, dar nu prin închiderea graniţelor, nici prin renunţarea la euro şi prin politici dure faţă de imigranţi, ci prin a aduce la randament maxim resursele pe care le are, în special tinerele talente. Aceasta înseamnă îmbrăţişarea diversităţii şi crearea de noi oportunităţi educaţionale şi economice pentru tineri. Astfel pot fi combătute delicvenţa şi radicalizarea.

Pierre Vimont, asociat la Carnegie Europe, crede şi el că Franţa trebuie să se schimbe dacă vrea să rezolve problema tot mai mare a nemulţumirii populaţiei.

Pentru că datele din ultimii 20 de ani arată reducerea constantă a venitului mediu real al gospodăriilor franceze şi scăderea competitivităţii Franţei pe pieţele externe, sunt indispensabile reformele în educaţie, muncă, pensii. Guvernele care s-au succedat în ultimii ani nu s-au ridicat la nivelul provocării. Poate de aceea în prezent candidaţii care reprezintă partidele nepopulare care au condus ţara în ultimul deceniu au mai puţin de o treime din preferinţele de vot. Diversitatea candidaţilor principali din primul tur, o combinaţie fără precedent de tradiţionalişti, extremişti şi nou veniţi, poate fi interpretată ca un prim semn de transformare a politicii franceze.  Mesajul este clar: resentimentul puternic care s-a putut simţi în toată Franţa în această campanie cere schimbări profunde.

Gianni Riotta, membru al Council on Foreign Relations, crede că economia franceză nu este într-o stare atât de proastă precum s-ar putea crede. I-ar putea fi mai bine, dar productivitatea este ridicată. Condiţiile demografice sunt mai bune decât cele din Germania, iar datoria publică, de 96% din PIB, este mult mai redusă decât cea a Italiei. Însă niciun preşedinte francez nu a avut curajul să înfrunte rezistenţa la reformă construită de sindicatele care folosesc ca armă grevele. Deci de unde vine această anemie a Franţei? Din nostalgia pentru un imperiu, din dorinţa de a putea influenţa evenimentele globale. Va înghiţi oare lumea globalizată ceea ce francezii numesc excepţionalism cultural  şi va scuipa pe McDonald’s? Lumea iubeşte Franţa, dar Franţei îi este greu să fie doar o naţiune măreaţă într-un cor mai mare.

Franţa trebuie să se schimbe pentru a reporni motorul franco-german al integrării UE. Dar acum Germania este mai mare decât Franţa, iar relaţiile economice dintre cele două state este, inevitabil, dezechilibrată, spune Steven Erlanger, editor al The New York Times. Cu creştere lentă, vârste mici de pensionare, schimbări demografice, pensii mari şi un sistem de protecţie socială generos, Franţa pur şi simplu nu creează suficientă avuţie pentru a-şi finanţa măreţul sistem social. Francezii au productivitate mare, dar lucrează puţine ore, îşi iau vacanţe lungi şi la 50 de ani trăiesc din banii statului. Ar fi o viaţă minunată dacă veniturile din taxe ar acoperi toate aceste costuri, dar nu o pot face. Cheltuielile bugetare reprezintă peste 50% din PIB, iar deficitele bugetare sunt prea mari. Franţa are prea mulţi birocraţi protejaţi şi prea multe straturi de oficiali per capita. Prea mulţi tineri francezi aspiră să devină funcţionari publici, perpetuând anomia care hrăneşte dezgustul politic şi emigraţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO