Business Internaţional

Ordinea făcută de partid în spatele haosului în care sunt prinse cele mai mari companii ale Chinei

Ordinea făcută de partid în spatele haosului în care...

Autor: Catalina Apostoiu

05.08.2021, 00:05 575

Să devii miliardar într-o ţară care are încă idealuri socialiste este un lucru plin de riscuri. Autorităţile chineze nu prea au ezitat în trecut să dea un exemplu din ultrabogaţii ţării. Însă în 2012, presiunea asupra elitei capitaliste a Chinei a crescut cu adevărat, în momentul în care Xi Jinping, secretar general al Partidului Comunist, a anunţat o campanie împotriva corupţiei, scrie abc.net.au.

De atunci, miliardarii sunt acuzaţi de insider trading, luare de mită şi altele. Alţii sunt trimişi la închisoare. Alţii dispar şi reapar, în timp ce unii mor.

Campania Chinei ce vizează com­paniile private a şters peste 1.200 mi­liarde de dolari din valoarea de piaţă a celor mai puternice companii chineze, alimentând temeri privind viitorul inovaţiei în a doua economie ca mărime a lumii, potrivit CNN.

Însă obiectivul final al atacului Beijingului nu are legătură cu crearea de haos. Guvernul vrea să le arate clar campionilor săi corporate că exploatarea pieţelor capitaliste este în regulă, atâta timp cât aceasta este făcută după regulile Partidului Comunist. Vânzările masive de acţiuni chinezeşti s-au accelerat în ultimele luni, în condiţiile în care autorităţile chineze impun amenzi după amenzi, interzic aplicaţii şi cer ca unele firme să-şi restructureze complet businessurile.

Beijingul vede eforturile de a aduce sub control companiile private ca fiind menite să protejeze econo­mia şi cetăţenii ţării de instabilitate. Acestea au de ase­menea scopul de a tempera temerile privind munca excesivă, protecţia datelor şi inegalitatea în educaţie.

Campania este „fără precedent din punctul de vedere al duratei, intensităţii, amplorii şi vitezei noilor anunţuri de politică“, se arată într-o notă a Goldman Sachs.

„Autorităţile chineze prioritizează bunăstarea socială şi redistribuţia avuţiei în detrimentul pieţelor de capital“.

Decizia Beijing-ului de a-şi concepe campania fără precedent drept un bun public necesar este importantă, potrivit analiştilor.

Tacticile Beijing-ului sunt pline de riscuri. Pe lângă erodarea puternică a valorii de piaţă a companiilor importante, analiştii atrag de asemenea atenţia că acţiunile Beijingului ar putea ucide spiritul întreprinzător al Chinei, o parte vitală a liberalizării şi creşterii economice rapide a ţării.

Reformele se rezumă la un singur lucru, potrivit lui Steve Tsang, director al SOAS China Institute, care arată că inegalitatea economică ar putea afecta legitimitatea Partidului Comunist dacă nu este redusă. „Cred că Xi încearcă să înăsprească reglementările pentru companii  private pentru ca acestea să „servească poporului“ sau urmeze îndrumările Partidului“, spune acesta.

Campania Beijing-ului nu va afecta credibilitatea ţării şi capacitatea acesteia de a atrage investiţii străine, a declarat Chi Lo, senior economist în cadrul BNP Paribas Asset Management pentru CNBC. Acţiunile Chinei vor îmbunătăţi structura economică, pieţele de capital şi guvernanţa ţării pe termen lung, potrivit acestuia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO