Business Internaţional

Oraşul bulgar Burgas lansează un sistem de bilete electronice pentru transportul în comun

Oraşul bulgar Burgas lansează un sistem de bilete...

Autor: CătăIina Apostoiu

14.04.2016, 00:00 544
Oraşul bulgar Burgas va lansa un sistem modern de bilete electronice pentru transportul său public în luna iunie. Călătorii vor putea schimba mai multe autobuze fără costuri adiţionale dacă durata totală a călătoriei nu depăşeşte 45 de minute, scrie Novinite. Vor exista mai multe opţiuni: achiziţionarea unui singur bilet pentru călătoria cu un singur autobuz, un bilet integrat cu o limită de timp pentru călătoria în întreaga reţea de transport public şi produse de transport pentru anumite grupuri la preţuri preferenţiale. Biletele electronice vor putea fi reîncărcate la automate care vor fi amplasate în şapte locaţii din oraş. Cardul de călătorie oferă mai multe avantaje. Dacă este pierdut, acesta este blocat şi unul nou este emis, creditul existent pe cel vechi fiind transferat pe cel nou. Creditul nu expiră la sfârşitul lunii şi este transferat în următoarea lună. Pe viitor, cardul va oferi beneficii adiţionale, cum ar fi intrarea la muzee sau atracţii turistice şi închirierea de biciclete.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO