Business Internaţional

Optimismul legat de Grecia urcă preţul petrolului Brent cu 2%, la peste 125 dolari/baril

Autor: Mediafax

08.03.2012, 20:15 274

Preţul petrolului Brent este în creştere cu 2%, la peste 125 de dolari pe baril, susţinut de informaţiile că programul Greciei de schimb de obligaţiuni cu creditorii privaţi decurge bine, transmite Reuters.

Avansul cotaţiilor este alimentat şi de tensiunile dintre Iran şi Occident, provocate de programul nuclear al autorităţilor de la Teheran.

La ora 16:48 GMT, petrolul Brent, de referinţă la Londra, era cotat în creştere cu 1,69 dolari, la 125,81 dolari pe baril, după un maxim al şedinţei de 126,34 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins după 1 martie.

Preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană este în urcare cu 68 de cenţi, la 106,84 dolari pe baril, după un vârf al şedinţei de 107,2 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului Brent este cu peste 19 dolari peste cea a ţiţeiului destinat pieţei americane, diferenţa crescând în urma informaţiilor de miercuri privind nivelul record pentru ultimele opt luni al stocurilor din SUA.

Grecia a atras o participare de peste 75% a creditorilor privaţi la programul de schimb de obligaţiuni care are rolul reducerii datoriilor de 206 miliarde de dolari către aceştia la jumătate. Programul este o condiţie pentru furnizarea Greciei a celui de-al doilea program de susţinere financiară, de 130 de miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO