Măreţul proiect de unitate al Europei este pe cale să eşueze, iar influenţa acesteia la nivel mondial se diminuează, scrie Walter Russell Mead, editorialist la Wall Street Journal.
Săptămâna trecută a adus noi dovezi privind continuarea celei mai importante evoluţii istorice din ultimii 100 de ani: declinul Europei ca forţă în afacerile mondiale. În condiţiile în care Deutsche Bank avertiza cu privire la o recesiune germană, Comisia Europeană şi-a redus estimarea de creştere pentru zona euro pentru 2019 de la o rată deja anemică de 1,9% la 1,3%. Producţia economică din zona euro a fost mai redusă în 2017 decât în 2009; în aceeaşi perioadă, PIB-ul Chinei a avansat cu 139%, al Indiei cu 96%, iar cel american cu 34%, potrivit Băncii Mondiale, arată Walter Russell Mead.
În condiţiile în care economia sa rămâne în urmă, Europa devine mai puternic divizată din punct de vedere politic. Negocierile pentru Brexit au inflamat spiritele de ambele părţi ale Canalului Mânecii; ţări central-europene ca Ungaria şi Polonia sunt alienate de Vest; o mare parte a Europei de Sud încă resimte amărăciune cu privire la perioada de după criza euro; iar partidele anti-EU continuă să câştige susţinere la nivelul întregului bloc.
Un raport recent al Consiliului European pentru Relaţii Externe anticipează că partidele anti-UE de dreapta şi stânga vor ajunge să controleze suficiente locuri în Parlamentul European pentru a putea fragmenta uniunea şi a o slăbi şi mai mult. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. UE a fost fondată pentru a stopa declinul Europei, nu pentru a-l reflecta, scrie editorialistul de la WSJ.
După fondatorii Europei, doi factori au contribuit la declinul geopolitic al continentului în secolul 20. Unul a fost inevitabil: Pe măsură ce tehnologiile centrului industrial s-au extins către Asia şi Americi, diferenţa de avuţie dintre Europa şi restul lumii s-a diminuat. Transferul inovaţiilor medicale, care şi-au avut de asemenea adesea originea în Europa, a contribuit la explozia populaţiilor în restul lumii. Între timp Europa, primul continent care s-a industrializat, a fost prima care a suferit un declin al ratei natalităţii asociată cu urbanizarea şi prosperitatea.
Al doilea factor care a dus la declinul Europei a fost diviziunea internă şi animozitatea naţionalistă. Aceasta a fost problema pe care fondatorii UE au încercat s-o rezolve. Cele două războaie mondiale au lăsat o mare parte a Europei sărăcită şi în ruine. Dacă Continentul s-ar putea unifica sub un singur set de valori şi instituţii politice, noi războaie ar putea fi evitate. Procesul de unificare a început cu reconciliera franco-germană de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu sfârşitul războiului rece şi reunificarea Germaniei, liderii europeni au lansat un ambiţios program de lărgire şi adâncire a cooperării trans-naţionale.
Uniunea ar urma să se extindă către est, cooperarea economică s-ar adânci cu dezvoltarea unei pieţe unice, stabilirea unei monede unice şi adoptarea de politici economice comune.
Dimplomatic, europenii ar căuta să formeze un front comun în relaţia cu restul lumii. Clădirea unei Europe care să concureze de pe poziţii de egalitate cu SUA şi China în lumea de după războiul rece este obiectivul Europei.
Devine din ce în ce mai clar că acest mare proiect eşuează. O expansiune inegală şi poate prea ambiţioasă a slăbit mai degrabă decât să întărească UE, scrie Walter Russel Mead. Euro a fost un eşec atât economic, cât şi politic, iar unitatea diplomatică rămâne un vis.
Ţări vecine ca Rusia, Turcia, Israel şi statele arabe ignoră dorinţele UE. Influenţa europeană în Washington, deja în scădere în anii Obama, a atins cel mai scăzut punct în timpul mandatului lui Donald Trump.
O singură iniţiativă a funcţionat cu adevărat: piaţa unică, în opinia editorialistului WSJ. Europa rămâne formidabilă ca bloc de consum, iar capacitatea de a reglementa condiţiile în care companii străine ca Google şi Gazprom operează în interiorul pieţei sale bogate este cel mai important atuu al UE.
Liderii din Franţa şi Germania rămân ferm angajaţi în ceea ce priveşte proiectul european, însă cu Marea Britanie aproape de secesiune, Italia şi Polonia răzvrătite şi Ungaria sfidătoare, perspectivele sunt în declin. Dacă Parisul şi Berlinul ar putea gândi un program care să reaprindă creşterea Europei, să-i securizeze frontierele şi să satisfacă emoţiile naţionaliste care tulbură blocul, declinul continentului s-ar opri, scrie Mead. Deocamdată cel puţin, însă, un astfel de scenariu este puţin probabil.
Unii din tabăra naţionalistă de dreapta din SUA salută declinul Europei. Aceasta este o greşeală, scrie editorialistul WSJ. O Europă puternică este mai bună pentru SUA decât una slabă care nu poate nici să-şi securizeze propria regiune, nici să contribuie la stabilitatea lumii.
