Business Internaţional

Oligarhul gazelor din Ucraina a fost arestat în Austria sub acuzaţia de corupţie şi crimă organizată

Oligarhul gazelor din Ucraina a fost arestat în Austria...

Autor: Ioana Tudor

14.03.2014, 00:02 752
Miliardarul ucrainean Dmitri Firtaş, care şi-a clădit averea în principal din importuri de gaze naturale ruseşti, a fost arestat în Austria, la Viena, sub acuzaţia de corupţie şi organizare a unui grup criminal în baza unui mandat emis de Biroul Federal de Investigaţii al Statelor Unite (FBI), care îl are în vizor pe oligarh încă din 2006, scrie Bloomberg. „Arestarea a avut loc fără incidente”, se arată într-un comunicat al ministerului austriac de interne. Firtaş este co-proprietarul companiei RosUkrEnergo, care a fost cândva singura companie din Ucraina care putea importa gaze naturale din Rusia. Miliardarul îşi controlează activele prin intermediul holdingului Group DF, prezent în industria chimică, energetică şi în sectorul imobiliarelor. Grupul are 100.000 de angajaţi în Ucraina. Firtaş deţine, de asemenea, opt staţii de televiziune şi a cumpărat anul trecut pentru 2,5 miliarde dolari grupul InterMedia Group, proprietarul celui mai popular post de televiziune din Ucraina. „Firtaş este, probabil, primul sau al doilea în topul oligarhilor ucraineni în ceea ce priveşte averea şi influenţa sa în străinătate”, afirmă Timothy Ash, economist-şef la Standard Bank din Londra.
 
„Oligarhul a avut legături strânse cu Rusia, şi posibil chiar cu Putin, prin sectorul energetic”, a adăugat analistul, care consideră că arestarea lui Firtaş trimite un mesaj puternic Rusiei că Occidentul va aplica sancţiunile financiare cu care ameninţă Moscova în contextul crizei din Crimeea. Group DF a catalogat arestarea lui Firtaş drept „o neînţelegere” care ar trebui „rezolvată cât mai repede” şi a explicat că aceasta „nu are legătură cu situaţia din Ucraina sau cu activitatea grupului din Europa şi America”, scrie Financial Times. Autorităţile austriece şi ucrainene negociază extrădarea lui Firtaş, potrivit agenţiei de presă Ukrainska Pravda.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.03.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO