Caută doar în titlu
Business Internaţional

Oficialul Federaţiei Române de Tenis, Dumitru Hărădău: Halep şi-a îmbunătăţit autocontrolul psihic

Oficialul Federaţiei Române de Tenis, Dumitru Hărădău, subliniază principala calitate a liderului mondial

Simona Halep joacă azi, în optimi, la Roland Garros, cu Elise Mertens (Belgia). Hărădău vorbeşte din postura de om cu voce autorizată în tenisul românesc despre punctul care-i dă elevei lui Darren Cahill o siguranţă în joc.

"E prima în clasamentul mondial, a mai fost în două finale la Roland Garros, a câştigat campionatul la Roland Garros la juniori. Şi daca reuseste să lupte cu ea ca să-şi impună jocul, atunci ar trebui să fie favorită. Este foarte greu sa discutăm despre un jucător în tenis care se valorifică la maximum şi sunt foarte puţini jucători în istorie care au făcut treaba asta.

Probabil că Bjorn Borg este unul, probabil că Sarapova e alta, mai sunt şi alţii. Ea şi-a îmbunătăţit foarte mult autocontrolul psihic, pentru că, de fapt, când discutăm de primul jucător din lume sau de performanţe la nivelul acesta, până la urmă diferenţa o face autocontrolul psihic, care nu se poate face fără autocontrolul fizic", a spus Hărădău, la ProSport LIVE.

Etichete: HALEP,HĂRĂDĂU,PARIS

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.