Business Internaţional

Oficial german: Nord Stream 2 poate continua cât timp interesele vitale ale Ucrainei sunt respectate

Oficial german: Nord Stream 2 poate continua cât timp...

Autor: Teodora Marinescu

16.12.2018, 19:16 82

Ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, susţine că proiectul Nord Stream 2 poate continua cât timp interesele vitale ale Ucrainei sunt respectate şi a informat că Berlinul este angajat în discuţii pentru diversificarea energiei sale cu gaz natural lichefiat, relatează site-ul agenţiei Reuters

Preşedintele american Donald Trump a acuzat Germania, în luna iulie, că este "prizonieră" a Rusiei din cauza dependenţei faţă de gazele naturale şi a cerut oficialilor de la Berlin să renunţe la gazoductul Nord Stream 2.

Relaţiile între Moscova şi Berlin au devenit tensionate de la anexarea Crimeii în 2014, însă cele două state împărtăşesc interesele în realizarea proiectului Nord Stream 2.

Polonia, Ucraina şi statele baltice se tem că proiectul va creşte dependenţa Europei de gazul provenit Rusia şi va ajuta Kremlinul să obţină un venit suplimentar de câteva miliarde de dolari în plus.

"Personal sunt de părere că proiectu poate fi justificat dacă interesele vitale ale Ucrainei sunt respectate", a declarat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.

"Unul dintre aceste interese vitale este acela că, după anul 2019, tranzitul substanţial de gaze prin Ucraina să fie efectuat din Rusia. Există discuţii despre acest lucu la momentul respectiv", a adăugat Altmaier.

Gigantul rus Gazprom încearcă să construiască, împreună cu firmele europene, o conductă de 1.200 de kilometri care să transporte gazul natural din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO