Caută doar în titlu
Business Internaţional

O româncă se află printre cei 100 de finalişti care s-ar putea îmbarca într-un voiaj permanent pe Marte

100 de oameni, printre care şi o româncă, am rămas în competiţia pentru cele patru locuri într-o excursie dus către Marte, puse la bătaie de organizaţia olandeză non-profit Mars One, scrie Mashable.

În ultima runda, fundaţia a eliminat 560 de participanţi din cei 660 rămaşi în concurs, rămânând numai 100 de finalişti.

Printre cei 100 de finalişti rămaşi se numără şi Andreea, o româncă de 34 de ani. Ea s-a născut şi a crescut în România, dar în prezent trăieşte în Canada.

”Am un simţ al umorului sarcastic şi ador provocările. Indiferent de cât de dificilă este o problemă, niciodată nu renunţ. Prietenia este importantă, iar eu sunt loială, foarte sinceră şi de încredere. Încerc să fiu corectă, să îi tratez pe alţii cu consideraţie şi aştept acelaşi lucru. Sunt curioasă, adaptabilă, determinată, practică, dinamică şi nu îmi place ipocrizia”, a spus ea în cadrul aplicaţiei pentru campania Mars-One.

Peste 200.000 de oameni din jurul lumii au aplicat iniţial pentru un loc în ceea ce se vrea a fi primul voiaj permanent către Marte, care ar urma să pornească până în 2025.  

Organizaţia plănuieşte să trimită iniţial patru colonişti către Marte pentru a stabili o aşezare umană permanentă pentru următorul deceniu, iar apoi să continuă să aducă oameni la fiecare câţiva ani. Colonia va avea, ipotetic, hanitate locuibile, sere, maşini de teren şi tot este nevoie pentru supravieţuirea umană pe marte.  

Finaliştii rămaşi sunt atât bărbaţi cât şi femei, 39 din Americi, 31 din Europa, 16 din Asia, 7 din Africa şi şapte din Oceania. Procesul de selecţie pentru ultimele runde a constat într-o serie de interviuri cu Norbert Kraft, şeful departamentului medical al organizaţiei olandeze.

Cei 100 de finalişti rămaşi în competiţie

Etichete: finalisti,marte,oameni

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.