Business Internaţional

O nouă dietă în vogă încurajează consumul de vin şi ciocolată

O nouă dietă în vogă încurajează consumul de vin...
13.02.2016, 16:09 1015

Geneticienii au descoperit că există gene care pot modifica dramatic durata de viaţă: gene pro-îmbătrânire/ pro-ageing (IGF1) şi gene anti-îmbătrânire/ anti-ageing (SIRT-"sirtuine"). Activate, ele induc modificări defensive la nivel celular, pentru a ajuta organismul să se adapteze prin încetinirea degenerării celulare şi intensificarea respiraţiei celulare.

Sirtuinele împiedică oxidarea celulelor, având un rol important în controlarea metabolismului celulelor şi în pierderea în greutate.

Sirtuinele sunt activate de consumul de mere, citrice, pătrunjel, capere, afine, soia, căpşune, turmeric, ulei de măsline, rucola, vin roşu, ciocolată şi cafea.

Dieta se împarte în două etape, bine delimitate. Prima fază a dietei durează o săptămână şi presupune consumul a maximum 1.000 de calorii în primele 3 zile, apoi nu mai mult de 1.500 de calorii pentru restul săptămânii. Meniul conţine sucuri verzi şi două mese bogate în sirtuine.

Cea de-a doua fază durează 14 zile şi îi introduce pe cei interesaţi treptat într-un regim alimentar pe termen lung, care presupune trei mese bogate în sirtuine şi un suc verde în fiecare zi.

Cele mai multe studii care au analizat beneficiile alimentelor bogate în sirtuine sugerează că o dietă hipocalorică este cea care le activează, explică nutriţionista Laura Cipullo.

Restricţia calorică (reducerea cu 20-40% a caloriilor) este cea mai puternică metodă de creştere a longevităţii, îmbunătăţind parametrii sănătăţii: nivelul de glucoză, reactivitatea la insulină, presiunea sangvină. Mai mult, împiedică apariţia unor boli considerate "ale bătrâneţii": diabet de tipul 2, obezitate, afecţiuni cardiace, cancer, afecţiuni neurologice-Alzheimer, Parkinson.

Anumite substanţe acţionează ca activatori de sirtuine, cea mai activă dintre ele fiind resveratrolul. Proprietăţile cunoscute ale resveratrolului sunt cele de protecţie cardiovasculară, antioxidante, antiinflamatoare şi anticancerigene (inhibă dezvoltarea formaţiunilor tumorale). Cele mai noi proprietăţi descoperite sunt cele anti-ageing, prin activarea sirtuinelor.

"Poţi introduce în regimul tău alimentar cât mai multe alimente bogate în sirtuine fără grijă, pe măsură ce încerci să pierzi în greutate, dar nu încerca să urmezi cu stricteţe dieta. O dietă care are la bază alimente bogate în antioxidanţi va fi benefică în a preveni inflamaţiile, te va ajuta să te păstrezi suplă, îţi va scade riscul de a suferi de boli cronice şi creşte longevitatea", a adaugat Laura Cipullo.

Resveratrolul, un tip de antioxidant polifenol care se găseşte în alimente precum ciocolata sau vinul roşu, este cel responsabil şi de pierderea în greutate. Studiile anterioare au arătat că resveratrolul poate să îmbunătăţească starea de sănătate şi ajută la menţinerea greutăţii optime.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO