Business Internaţional

O gură de aer în războiul comercial: Statele Unite şi China sunt gata să revină la masa negocierilor

O gură de aer în războiul comercial: Statele Unite şi...

Autor: Dragoş Dinu

26.08.2019, 11:13 660

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Administraţia de la Beijing este pregătită să revină la masa negocierilor, urmând ca cele două ţări să aibă discuţii „foarte serioase” în ceea ce priveşte războiul comercial, scrie CNBC.

Cu ocazia reuniunii Summitului G7 de la Biarritz, liderul american a ţinut să-l laude pe omologul său chinez Xi Jinping şi a salutat decizia Beijingului de a ajunge la un acord în tensiunile comerciale.

„China i-a chemat pe oamenii noştri din comerţ la masa discuţiilor, aşa că vom reveni la negocieri şi cred că vor să facă ceva în această privinţă. Au fost răniţi destul de rău, dar au înţeles că este ceea ce trebuie să fac şi am un mare respect pentru asta”, spune Trump.

Considerăm că escaladarea războiului comercial nu este benefică nici pentru China, nici pentru Statele Unite, nici pentru interesele oamenilor din lume, reacţionează administraţia de la Beijing.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO