Când Groenlanda a părăsit Comunitatea Europeană în anii 1980, drepturile cetăţenilor expaţi au fost garantate cu un act legislativ de o simplitate extraordinară: articolul are doar 85 de cuvinte. Însă soarta celor aproape patru milioane de expaţi UE şi britanici pare mult mai nesigură şi mai complicată. Un negociator important pentru Brexit spune că se teme că discuţiile despre drepturile cetăţenilor se pot scufunda „într-o mocirlă normativă oribilă“.
„Este ceva imens. De fiecare dată când crezi că ai trecut peste ea, faci o cotitură şi ajungi în altă mocirlă“, povesteşte un alt diplomat UE. Atât Londra, cât şi UE27 au convenit că au un obiectiv general comun: un acord reciproc de a garanta drepturile celor trei milioane de cetăţeni UE din Marea Britanie şi a celor un milion de expaţi britanici din UE. Dar între detaliile acestui acord superficial stau alegerile de-o viaţă ale expatului, alegeri sensibile din punct de vedere politic. Definiţiile rezidenţei, drepturile la pensie, drepturile copiilor nenăscuţi, libertatea de mişcare, ajutoarele sociale, căsătoria, divorţul şi chiar infracţiunile şi evitarea deportării - un întreg ciclu al vieţii moderne poate fi atins de acordul de Brexit.
„Nu putem ascunde faptul că este ceva complex. Dar dacă ne bazăm pe principiile reciprocităţii şi pe o abordare reciprocă din partea UE27, atunci nu văd de ce n-am găsi o soluţie echitabilă şi de durată“, spune Guy Verhofstadt, negociatorul şef al Parlamentului European.
Financial Times analizează câteva obstacole de care se poate lovi un eventual acord. Nimic nu este sigur. Nu există vreo bază de date sistematică despre când expaţii au venit la actuala locaţie de reşedinţă. Mai rău, oficialii UE cred că nu este fezabil să creeze una înainte de data la care Marea Britanie se va desprinde de UE, cel mai probabil în 2019. Chiar dacă unele drepturi sunt garantate, cetăţenii vor avea nevoie să-şi dovedească eligibilitatea.
Dosarul de reşedinţă de 85 de pagini al Marii Britanii oferă un indiciu despre amploarea birocraţiei. În discuţie sunt dreptul de muncă, accesul la ajutoare sociale, la servicii de sănătate, burse pentru studenţi şi chiar capacitatea de a primi pensie de la statul britanic peste 50 de ani. Iar aceste drepturi depind de circumstanţe. Sub legislaţia UE, muncitorii migranţi au drepturi diferite faţă de studenţi, pensionari şi şomeri. O condiţie importantă pentru primirea acestor drepturi este domiciliul într-o ţară mai mult de cinci ani, adică rezidenţa permanentă.
Iar circumstanţele se schimbă şi va fi greu luarea lor în calcul. Spre exemplu, dacă un expat se căsătoreşte, ce drepturi va avea partenerul său, în ce fel va conta naţionalitatea? Îşi vor putea aduce parinţii în ţară? Şi statutul legal al expatului se poate schimba cu timpul. Şi legea se schimbă. UE poate decide să schimbe drepturile după Brexit.
Cetăţenii UE s-ar putea să vrea să atace în justiţie modul în care Marea Britanie le respectă drepturile. Unde vor putea face acest lucru, în instanţele britanice sau în cele europene? Şi a cui interpretarea legii va avea câştig de cauză? Cele două părţi vor să garanteze drepturi diferite. UE27 vrea să menţină toate drepturile expaţilor, ceea ce s-ar putea dovedi dificil pentru premierul Theresa May. Spre exemplu, dacă actualele drepturi la asistenţă socială rămân intacte, migranţii din UE încă vor putea cere alocaţii pentru copii pentru cei care depinde de ei dar trăiesc la Paris sau la Varşovia „ o problemă îndelung dezbătută de tabloidele britanice. Respectarea deplină a drepturilor garantate de UE ar restricţiona capacitatea Marii Britanii de a deporta migranţi UE care au comis infracţiuni după Brexit. Şi dreptul la pensie ridică probleme. În prezent, dacă un britanic se mută în australia poate primi pensie de la statul britanic, dar aceasta nu-i va fi majorată în linie cu inflaţia şi veniturile. Spre deosebire, un muncitor migrant slovac sau german care pleacă din Marea Britanie ar avea drepturi mai largi: vor primi toată pensia pe care ar avea-o în Marea Britanie actualizată în fiecare an. S-ar putea să vie nevoie de zeci de acorduri separate.
Brexitul aduce două probleme privind drepturile cetăţenilor: drepturile moştenite de actualii expaşi şi ce drepturi vor avea viitori expaţi. Londra ar putea dori să rezolve aceste două probleme într-un singur acord, la care UE va răspunde similar. Aceasta va însemna aplicarea unui singur regim, probabil mai puţin generos, drepturilor tuturor migranţilor UE, actuali şi viitori, privind sănătatea beneficiile şi cetăţenia. Ar putea fi probleme dacă sunt diluate drepturile UE. Aceasta pentru că principala preocupare a UE27 este protejarea în întregime a drepturilot celor trei milioane de migranţi din prezent. Prioritatea nu sunt fluxurile viitoare. Negociatorii UE avertizează că dacă va fi un derapaj faţă de legislaţia UE s-ar putea să nu fie posibil un acord pentru drepturile cetăţenilor sub clauza de exit din articulul 50. Astfel, ar putea fi necesare acorduri bilaterale separate cu fiecare ţară în parte, ceea ce va fi dificil de negociat şi ratificat şi chiar şi mai greu de înţeles şi respectat pentru expaţi.
