Business Internaţional

Noua bancnotă de 100 de dolari poate valora până la 15.000 de dolari

Noua bancnotă de 100 de dolari poate valora până la...

Autor: Ştefan Stan

25.09.2013, 16:33 3167

Rezerva Federală din Statele Unite va pune în circulaţie pe 8 octombrie noile bancnote de 100 de dolari, însă în funcţie de serie, unele hârtii ar putea valora pentru colecţionari până la 15.000 de dolari, conform Boston Globe. 

Colecţionarii atribuie unor bancnote o valoare mai mare decât cea nominală , considerând unele serii ca fiind mai “rare” decât altele, şi prin urmare, mai valoroase în viitor. Cu cât numărul atribuit seriei unei bancnote este mai mic, cu atât bancnota este mai valoroasă. Spre exemplu, bancnota cu seria 00000001 ar putea valora până la 15.000 de dolari.

Întrucât fiecare unitate de emisiune a bancnotelor are câte o literă care marchează unde a fost tipărită, vor fi mai multe hârtii cu seria 00000001.

Alte tipuri de bancnote interesante pentru colecţionari sunt cele care au seriile formate din numere în secvenţe crescătoare sau descrescătoare (spre exemplu 87654321), cele care au seturi de aceaşi secvenţă numerică (spre exemplu 41124112) sau cele care au 8 cifre identice (44444444).

Toate persoanele care deţin dolari cu serii interesante pot afla cât valorează pe site-ul CoolSerialNumbers.com.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO