Business Internaţional

Noi restricţii în Italia: Primarii au puterea să închidă pieţe şi străzi întregi pentru a limita întâlnirile din spaţii publice

Noi restricţii în Italia: Primarii au puterea să...

Autor: Alex Ciutacu

19.10.2020, 12:00 146

Italia a anunţat un nou val de măsuri restrictive prin care încearcă să oprească răspândirea celui de-al doilea val de infectări, potrivit CNBC.

Începând de astăzi, primarii şi autorităţile locale au puterea de a închide zone publice, precum pieţe sau străzi întregi, după ora 21, pentru a limita întâlnirile din spaţii publice, considerate a fi unul dintre principalele motive pentru care numărul de infectări este în continuă creştere.

Premierul Giuseppe Conte a anunţat măsurile duminică noapte şi a menţionat că barurile şi restaurantele au voie să stea deschide până la miezul noţii dacă se face servirea la masă, dar trebuie să închidă la ora 18 dacă nu. În acelaşi timp, acestea sunt obligate să închidă mai devreme, dacă aşa decid autorităţile locale.

Întâlnirile de socializare din baruri şi restaurante sunt limitate la şase persoane la o masă.

„Nu trebuie să mai pierdem timp. Ţara nu poate permite un nou lockdown care ar compromite sever întreaga economie”, a transmis Conte odată cu noile restricţii.

Printre măsurile introduse se recomandă încurajarea cursurilor online pentru studenţii mai mari şi ore diferite de intrare la ore pentru ceilalţi elevi.

Peste 11.700 de infectări au fost raportate în Italia duminică, în creştere faţă de 10.900 cazuri sâmbătă şi 10.010 în ziua anterioară. Până acum, Italia a înregistrat un total de peste 414.240 de cazuri.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO