Business Internaţional

Negociatorul Parlametului European pe tema Brexit, Guy Verhofstadt, şi-a anunţat candidatura la şefia instituţiei

Negociatorul Parlametului European pe tema Brexit, Guy...

Autor: Mircea Olteanu

06.01.2017, 15:56 90

Fost premier al Belgiei şi lider al grupului parlamentar Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Verhofstadt, doreşte să-l înlocuiască pe Martin Schulz, care şi-a anunţat retragerea din fruntea Parlamentului European pentru a putea să revină pe scena politică germană.

Verhofstadt candidează împotriva socialistului Gianni Pittella şi a lui Antonio Tajani din partea Partidului Popular European.

"În aceste vremuri nesigure, turbulente, când Europa este ameninţată de naţionalişti şi populişti de toate felurile, avem nevoie de vizionari, mediatori şi lideri care caută să ajungă la un compromis", a declarat Verhofstadt într-un mesaj postat pe pagina lui de Facebook.

"Şi vreau să fiu unul dintre aceştia", a adăugat el.

Verhofstadt a fost numit negociatorul şef al Parlamentului European pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, însă în cazul în care este ales în funcţia de preşedinte al PE, ar putea fi nevoit să renunţe la poziţia de negociator.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO