Caută doar în titlu
Business Internaţional

Moment istoric: Marea Britanie încheie un acord comercial post-Brexit cu Japonia, cel mai mare de până acum

Marea Britanie şi Japonia au încheiat vineri un acord de principiu pentru un pact comercial post-Brexit, reprezentând cel mai mare astfel de acord încheiat de britanici până acum, potrivit CNBC.

Anunţul a fost lăudat de Marea Britanie drept „un moment istoric” şi vine într-un moment tensionat în care Londra încearcă să îşi stabilească astfel de acorduri cu principalii parteneri comerciali din Uniunea Europeană.

Departamentul de Comerţ din Marea Britanie a transmis că businessurile britanice vor beneficia de tarife zero pentru 99% din exporturile ţării către Japonia. Acelaşi Departament a mai sugerat că acest acord va spori comerţul dintre cele două ţări cu circa 19,5 miliarde dolari.

Totuşi, finalizarea acordului va necesita votul parlamentarilor din ambele ţări şi ar trebui să intre în vigoare la finalul anului.

„Este un moment istoric pentru Marea Britanie şi pentru Japonia, întrucât marcăm cel mai mare acord comercial post-Brexit de până acum. (...) Strategic, acest acord este un pas important către parteneriatul Trans-Pacific şi plasează Marea Britanie în centrul unei reţele de acorduri moderne de comerţ liber cu prieteni şi aliaţi”, a declarat Liz Truss, secretarul pentru comerţ internaţional din Marea Britanie.

Premierul britanic Boris Johnson declara anterior în acest an că Marea Britanie ar putea deveni „Superman” în comerţul global, după ce va încheia acorduri comerciale lucrative în urma despărţirii de Uniunea Europeană în luna ianuarie.

Deşi acesta este un acord important semnat între două dintre cele mai mari economii ale lumii, mai mulţi critici ai guvernului Boris Johnson susţin că planul său de a încheia acorduri comerciale nu va reuşi să suplinească nivelul exporturilor pierdute către spaţiul UE.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.