Business Internaţional

MOL, criticat ca a dat c=t nu face pe INA

14.07.2003, 00:00 19



Grupul ungar MOL si-a asigurat o participatie strategica la capitalul firmei petroliere croate INA, dar a fost criticat pe motivul ca plateste un pret exagerat pentru a obtine un rol de lider in sectorul energetic regional.



Prim-ministrul Ivica Racan a anuntat ca MOL va fi invitat pentru noi discutii pentru a confirma ca nu mai doreste informatii suplimentare referitoare la INA, dupa ce un consiliu de privatizare a examinat ofertele depuse de grupul ungar si de concurentul sau austriac OMV. #leadend#



"Ulterior, consiliul va propune guvernului sa selecteze MOL ca partener strategic", a afirmat Racan, adaugand ca Executivul va adopta o hotarare finala la 17 iulie.



Anuntul certifica aproape in totalitate ca MOL va castiga in detrimentul OMV licitatia de privatizare a INA, deosebit de importanta pentru restabilirea finantelor publice ale Croatiei in acest an.



MOL a oferit un pret de 505 milioane de dolari pentru un pachet de 25% din actiunile companiei petroliere croate, superior celui de 420 milioane de dolari propus de grupul austriac. Un al treilea candidat, firma rusa Rosneft, s-a retras dintre candidati deoarece guvernul i-a respins cererea de a cumpara un pachet majoritar de actiuni.



"Intrebarea este cat a platit in plus MOL. Demersul este logic daca il ajuta sa devina lider in viitoarea consolidare regionala prin aceasta achizitie", a declarat Tomas Pletser, analist la Erste Bank in Budapesta.



In opinia analistilor, dat fiind faptul ca marimea ofertei reflecta valoarea strategica a contractului pentru MOL, si nu valoarea economica a INA, aceasta nu va afecta evaluarile altor firme petroliere din Europa Centrala si de Est.



In functie de pretul oferit de MOL, valoarea INA ajunge la 2 miliarde de dolari, aproape egala cu cea a grupului ungar semnificativ mai important si cu cea a unui alt lider regional - PKN Orlen din Polonia.



Alaturi de INA, MOL ar controla peste 1.200 de benzinarii in noua state europene.



Cererea de carburanti din fosta Iugoslavie are un ridicat potential de crestere, avand in vedere cele 150-200 automobile la mia de locuitori, fata de 260 in Ungaria, 400 in Republica Ceha si circa 500 in UE, a apreciat Pletser.



Anul trecut, productia INA a totalizat 1,34 milioane de tone de titei si 1,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, in timp ce rafinariile sale au prelucrat 5,03 milioane de tone, aproximativ jumatate din productia MOL.



Noul partener strategic va trebui sa pastreze intregul personal de 16.000 de angajati al INA timp de trei ani si sa sustina un plan de dezvoltare care include o investitie de 1,6 miliarde de dolari in proiecte de explorare si productie, expansiunea retelei de distributie si restructurarea a doua rafinarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO