Business Internaţional

Minele poloneze au grave probleme financiare, iar guvernul se chinuie să le salveze de la faliment

Cărbunele polonez este mai scump decât cel importat din cauza numărului mare de salariaţi ai companiilor miniere care primesc salarii şi beneficii generoase, protejaţi de sindicate

Cărbunele polonez este mai scump decât cel importat din cauza numărului mare de salariaţi ai companiilor miniere care primesc salarii şi beneficii generoase, protejaţi de sindicate

Autor: Bogdan Cojocaru

13.11.2013, 19:27 613

Chiar dacă Polonia îşi produce din cărbune 80% din energie şi deţine mari rezerve din acest combustibil, multe companii miniere sunt în pericol de faliment, iar guvernul caută modalităţi pentru a le salva şi pentru a proteja miile de locuri de muncă pe care acestea le asigură, scrie Warsaw Business Journal.

Cei mai mari producători de cărbune din Polonia, companiile de stat Kompania Weglowa şi Katowicki Holding Weglowy, se confruntă cu grave probleme financiare. Întreg sectorul a înregistrat în primul semestru pierderi de 24 de milioane de zloţi (5,7 milioane euro). Ministerul economiei încearcă să găsească modalităţi pentru a salva companiile şi

i-a cerut firmei de consultanţă Roland Berger să pregătească o analiză a sectorului pe baza căreia să propună soluţii.

Una dintre acestea ar putea include scindarea giganţilor în companii mai mici şi apoi gruparea lor alături de producători de energie controlaţi de stat şi de furnizori, potrivit publicaţiei Dziennik Gazeta Prawna.

În prezent, cărbunele importat este în unele cazuri cu 50 de dolari pe tonă mai ieftin decât cel produs intern. Integrând minele de cărbune în portofoliile lor, companiile de utilităţi ar utiliza cărbune care le aparţine. În teorie, strategia ar asigura minelor venituri stabile. La actualele preţuri, minele au probleme în a găsi clienţi. Doar Kompania Weglowa deţine cinci milioane de tone de cărbune nefolosit.

Cărbunele polonez este mai scump decât cel importat din cauza numărului mare de salariaţi ai companiilor miniere care primesc salarii şi beneficii generoase, protejaţi de sindicate.

De asemenea, şi costurile excavărilor cresc pe măsură ce depozitele se micşorează.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO