Business Internaţional

„Mein Kampf”, de Adolf Hitler, s-a vândut anul trecut, în Germania, în 85.000 de exemplare

La 1 ianuarie 2016, „Mein Kampf” a devenit, conform legii, liberă de drepturi de autor (care au aparţinut până atunci landului federal Bavaria), astfel încât oricine o poate publica.

În Germania, la începutul anului trecut, a fost publicată, pentru prima oară după al doilea Război mondial, o ediţie adnotată a „Mein Kampf”. Cartea s-a situat de la început pe primele poziţii ale topurilor de vânzări, ajungând în scurt timp pe locul I, la categoria nonficţiune, în top-ul revistei „Der Spiegel”. Editorii proiectului au fost luaţi prin surprindere, iar cererile au depăşit de mai bine de patru ori tirajul iniţial al cărţii.

Până în 1945, când a luat sfârşit cel de-al doilea Război mondial, „Mein Kampf” se vânduse în 12 milioane de copii şi fusese tradusă în aproape 20 de limbi.

Tot în 2016, publicaţia italiană (de dreapta) „Il Giornale” (proprietate a familiei Berlusconi) a distribuit „Mein Kampf” la pachet cu întreg tirajul ziarului (cca 200.000 de exemplare).

„A cunoaşte pentru a putea respinge” – şi-au justificat gestul editorii.

„Un demers sinistru!” – a reacţionat Renzo Gattegna, preşedintele comunităţii evreieşti din Italia.

De la 1 ianuarie 2016 şi până acum, 85.000 de exemplare din „Mein Kampf” s-au vândut în Germania, în şase ediţii consecutive.

Textul original al lui Hitler este însoţit de 3.500 de note istorice explicative, astfel încât cartea să nu poată fi utilizată ca instrument de propagandă nazistă.

Polemicile pe marginea oportunităţii re-publicării „Mein Kampf” nu vor înceta niciodată. Până la urmă, însă, parafrazând o expresie celebră, „răul se ascunde în mintea celui care citeşte...”

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.