Business Internaţional

McKinsey, cea mai influentă firmă de consultanţă din lume, cu venituri de peste 10 mld. dolari, şi-a ales un nou şef în spatele uşilor închise, după ce a fost implicată în cazul medicamentelor pentru durere din SUA

McKinsey, cea mai influentă firmă de consultanţă din...

Autor: Eduard Ivanovici

11.03.2021, 12:33 252

McKinsey & Co a declarat că Bob Sternfels va prelua funcţia de global managing partner începând cu luna iulie în contextul în care actualul lider, Kevin Sneader, nu a reuşit să câştige un al doilea mandat din cauza modului în care a gestionat crizele din interiorul firmei, notează The Wall Street Journal.

Actualul COO va deveni al treisprezecelea partener care conduce McKinsey de când a fost fondată compania, adică în 1926, urmând să îi ia locul lui Bob Sternfels, primul lider al firmei care nu reuşeşte să câştige un al doilea mandat.

Sternfels este un protejat al fostului şef McKinsey Dominic Barton şi al lui Sven Smit, copreşedinte al diviziei de cercetare economică McKinsey Global Institute.

Sneader şi-a pierdut din susţinere întrucât mai mulţi parteneri au fost nemulţumiţi de mişcările pe care le-a adoptat în ultima vreme, numind aici modul în care a abordat una dintre cele mai mari crize farmaceutice din istoria Statelor Unite. Totodată, Sneader a limitat din autonomia partenerilor din cadrul firmei de consultanţă, conform unor surse familiare cu situaţia, citate de WSJ.

La începutul anului, McKinsey a declarat că va plăti 550 de milioane de dolari pentru rolul pe care l-a jucat în criza opioidelor, de vreme ce a oferit consultanţă de marketing unor producători de medicamente precum Purdue Pharma şi Johnson & Johnson, cărora le-a sugerat să accelereze vânzările de OxyContin.

Mişcarea a venit într-o perioadă în care piaţa legală pentru opioide continua să scadă din cauza unul val de publicitate negativă. Totuşi, înţelegerea implică faptul că McKinsey nu îşi va recunoaşte greşelile.

Într-un scandal separat din luna decembrie, gigantul american a decis să ignore un set de taxe de 8 milioane de dolari din cadrul unei înţelegeri cu Departamentul Justiţiei cu privire la felul în care compania a dezvăluit o serie potenţială de conflicte de interese. McKinsey a negat şi de data aceasta acuzaţiile.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO