Business Internaţional

McDonald's decide să nu mai servească în restaurant în SUA

McDonald's decide să nu mai servească în restaurant...

Autor: Ana Petrescu

10.03.2020, 14:25 25

McDonald's, cel mai mare lanţ de tip fast food din lume, cu peste 37.000 de locaţii pe întreg globul, dintre care circa 14.000 doar în Statele Unite, anunţă că opreşte temporar servirea indoor. Deocamdată doar pe teritoriul Statelor Unite, scrie Daily Mail.

Potrivit sursei citate, clienţii vor putea cumpăra prin intermediul serviciilor drive thru ori home delivery. În Statele Unite, măsuri asemănătoare au fost luate de Starbucks, Chick-fil-A şi Shake Shack.

4.600 de cazuri confirmate de coronavirus sunt în SUA. 80 de oameni au murit.

La nivel global există peste 182.000 cazuri pozitive şi au fost înregistrate 7.100 de decese.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, McDonald's România s-a oferit să ducă mâncare persoanelor aflate în carantină în 26 de oraşe ale României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO