Trăim vremuri uimitoare. Ultimele luni au fost marcate de îngrijorări legate de sănătate şi viaţă, precum şi de temeri privind viitorul. Mulţi polonezi s-au întrebat nu numai dacă vor reuşi să evite coronavirusul, ci şi dacă vor mai avea locuri de muncă, dacă familiile lor vor avea siguranţă financiară şi dacă copiii lor nu vor trebui să abandoneze speranţa unui viitor mai bun.
Pandemia COVID-19 ar fi putut să ducă Polonia înapoi în anii '90. Este suficient să ne uităm la datele economice catastrofale ale unor ţări - inclusiv ţări europene - pentru a înţelege că cel mai negru scenariu nu era doar o fantezie dintr-un film despre dezastre. Din fericire, scenariul nu s-a adeverit deoarece, spre deosebire de anii ‘90, polonezii s-au putut baza pe stat, care s-a implicat activ în ajutorarea tuturor celor în nevoie. Sprijinul fără precedent din cadrul Scutului Anti-Criză şi al Scutului Financiar ne-a permis să încetinim consecinţele dezastruoase ale crizei COVID-19 şi să oprim declinul PIB-ului pentru 2020 la nivelul de 3%, un rezultat care a fost al treilea cel mai bun din Europa şi de neegalat în grupul ţărilor mari, cu o populaţie de peste 10 milioane de locuitori. Un succes şi mai mare este menţinerea şomajului la aproximativ 3%, iar aici avem cel mai bun rezultat din Uniunea Europeană.
Alte date confirmă faptul că economia poloneză se descurcă foarte bine în condiţii de criză. Cifrele referitoare la exporturi au înregistrat un record absolut în martie 2021, ajungând la peste 110 miliarde PLN. În mai, indicele PMI a depăşit nivelul de 57 de puncte, cel mai bun rezultat din istoria măsurătorilor. Cu câteva luni înainte, Comisia Europeană a indicat Polonia ca fiind unul dintre cele 4 state membre ale UE care şi-au asigurat stabilitatea finanţelor publice pe termen scurt şi lung. Într-o astfel de situaţie, nu putem face decât o singură greşeală: să credem că lucrurile merg în direcţia corectă şi să renunţăm la acţiune.
Criza - o oportunitate sau o catastrofă?
O criză din care nu tragem concluzii este o catastrofă. Dar o criză care este recunoscută şi înţeleasă în mod corespunzător nu este doar o oportunitate, ci şi un accelerator al schimbării. Cele două propoziţii rezumă filozofia din spatele New Deal-ului polonez.
Criza actuală este unică deoarece nu poate fi rezolvată prin soluţii din manuale. Indiferent dacă le căutăm în Hayek sau în Lassalle, nici o teorie a crizei economice nu a prevăzut o situaţie în care activitatea economică şi socială să fie paralizată peste noapte aproape pe întreg globul.
Confruntaţi cu criza COVID-19, trebuie să acţionăm aşa cum fac medicii atunci când se ocupă de virusul în sine. Nu avem un remediu concret, dar experienţa ne spune să tratăm simptomele. Ştim, de asemenea, din istorie, că o criză, oricare ar fi natura sa, necesită o prezenţă sporită a statului, deoarece aceasta trebuie gestionată mai degrabă decât lăsată să se desfăşoare.
În 1933, preşedintele SUA Franklin D. Roosevelt a anunţat New Deal-ul ca răspuns la Marea Depresiune, un program de reforme pentru redresarea economiei, stimularea comerţului exterior şi realizarea de investiţii publice masive. Au fost construite 120 000 de clădiri publice şi 77 000 de poduri. În deceniul următor, SUA au fost împânzite de o reţea de autostrăzi. Acesta este scenariul care inspiră Polonia astăzi.
New Deal-ul sau o nouă calitate
Obiectivele New Deal-ului polonez includ nu numai reconstrucţia ţării după pandemie, ci şi reformarea sistemului economico-social polonez pentru a-l face mai echitabil şi mai rezistent la crize, astfel încât Polonia să ajungă la un nivel mai ridicat de dezvoltare.
Un diagnostic al afecţiunilor pandemice a trebuit să înceapă cu sistemul de sănătate. COVID-19 a împins sistemele de sănătate în pragul colapsului, chiar şi în cele mai bogate ţări. Polonia nu a făcut excepţie. Dacă nu ar fi existat o politică restrictivă foarte fermă şi o reţea de spitale improvizate construite într-un ritm uimitor, s-ar fi produs o catastrofă epidemică şi în ţara noastră. Este greu să ne imaginăm amploarea şi haosul care ar fi urmat dacă nu am fi digitalizat o mare parte din sistemul de sănătate înainte de criză.
În ultimii 5 ani, cheltuielile pentru sistemul de sănătate au depăşit 100 miliarde PLN şi totuşi calitatea acestuia nu se ridică la aşteptările polonezilor. Acesta este un semnal clar că sistemul actual de finanţare a asistenţei medicale şi-a atins limita. Este timpul să abandonăm filosofia reorganizării. Dacă vrem să facem un salt calitativ care să ridice Polonia la nivelul ţărilor occidentale, trebuie să ne intensificăm eforturile de a aloca 7% din PIB pentru sănătate.
Paradoxul fiscal polonez
Aceasta înseamnă o schimbare a modelului de finanţare a sistemului de sănătate şi, astfel, o modificare a sistemului fiscal. Până în prezent, Polonia era singura ţară în care o parte din contribuţia de asigurări de sănătate era deductibilă din impozite. Structura întregului sistem a însemnat că cei care câştigă cel mai mult şi-au putut optimiza taxele relativ uşor. Deşi sistemul fiscal polonez este nominal progresiv, el a devenit de facto un sistem regresiv. Persoanele cu venituri mai mici plătesc proporţional mai multe impozite decât cele cu venituri mai mari.
Dezordinea fiscală poloneză nu numai că a afectat simţul dreptăţii, dar a şi împiedicat coeziunea socială. În primul rând, a contribuit la aprofundarea inegalităţilor, iar într-o situaţie de criză aceste fenomene au fost intensificate.
Criza este ca un val puternic pe mare. Clătină navele mari, iar pe cele mici le poate scufunda. Studii recente arată clar că anul pandemiei 2020 a adâncit inegalităţile în ceea ce priveşte veniturile. Cei mai bogaţi au câştigat - indiferent de criză - iar cei mai săraci au pierdut tocmai din cauza circumstanţelor dificile.
Către o Polonie cu adevărat solidară
New Deal-ul polonez abordează aceste provocări deoarece s-a născut din spiritul solidarităţii autentice, care trebuie înţelesă în sens foarte larg. Este vorba despre solidaritate orizontală, adică preocuparea pentru justiţia socială, pentru reducerea inegalităţilor de venit şi pentru sprijinirea persoanelor care câştigă cel mai puţin. În acest sens, am propus o sumă fără impozite de 30 000 PLN (aproximativ 7000 EUR), deci la un nivel comparabil cu ţările occidentale - mai mare decât în Franţa, comparabil cu Danemarca. Dar New Deal-ul este şi despre solidaritatea verticală, care poate fi numită solidaritate intergeneraţională. Pe de o parte, este o întoarcere către trecut, sprijin material pentru vârstnici sub forma unei pensii fără taxe, o întoarcere către valori fără de care este dificil să ne imaginăm viitorul societăţii poloneze şi al întregii Europe. Pe de altă parte, este şi capacitatea de a avea grijă de generaţiile viitoare, de a construi baze pentru dezvoltare care să le permită copiilor noştri să câştige mai bine şi să lucreze în condiţii mai bune şi - nu în ultimul rând - să trăiască într-un mediu în care vor respira aer curat, şi nu doar citi despre el ca despre ceva reglementat disponibil doar celor privilegiaţi.
Începutul anilor ‘20 din secolul XXI este un moment crucial pentru Polonia. Ne situăm în pragul unor schimbări de civilizaţie la o scară fără precedent. Din cauza circumstanţelor istorice, în trecut am fost doar martori pasivi ai unor astfel de schimbări. Acum avem şansa de a fi principalii actori ai acestor schimbări. Scenariul este acum pregătit. Este suficient pentru noi să implementăm împreună New Deal-ul polonez. Vom depune eforturi să câştigăm cel mai larg sprijin posibil pentru strategie, deoarece numai cu acceptarea socială aceasta poate avea succes.
Textul este publicat simultan în revista lunară poloneză de opinie „Wszystko Co Najważniejsze” ca parte a unui proiect derulat în colaborare cu Institutul Memoriei Naţionale şi Banca Naţională a Poloniei.”
