Business Internaţional

Măsurile de distanţare socială adoptate de Marea Britanie ar putea fi prelungite cu încă şase luni

Măsurile de distanţare socială adoptate de Marea...

Autor: Eduard Ivanovici

30.03.2020, 16:45 228

Restricţiile de circulaţie adoptate de Regatul Unit ar putea fi extinse până în luna septembrie, indică unul dintre consilieri medicali din cadrul guvernului britanic, potrivit Business Insider.

Dr. Jenny Harries, oficial de top în sistemul de sănătate britanic, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că există posibilitatea ca noile reguli de circulaţie să fie extinse pe o perioadă de şase luni, fiind evaluate la fiecare trei săptămâni.

„Dacă vom avea succes cu noile măsuri, vom aplatiza curba de creştere a numărului de îmbolnăviri, ceea ce este nemaipomenit, dar asta nu înseamnă că ne vom reîntoarce imediat la vieţile noastre normale”, a spus Harries în cadrul unei conferinţe de presă de duminică.

„Ar fi destul de periculos. Dacă ne-am opri brusc, toate eforturile noastre vor fi risipite şi ne putem confrunta cu un al doilea vârf al pandemiei. Cu timpul, probabil în următoarele şase luni, vom avea o evaluare la fiecare trei săptămâni, vom vedea cum ne descurcăm, o se controlăm situaţia, iar apoi ne vom adapta treptat la măsurile de distanţare socială până ne vom putea reveni la normal.”

„Cred că sunt necesare trei săptămâni de evaluare, două sau trei luni de restricţii, însă ideal ar fi să avem o perioadă de trei până la şase luni. Şi este posibil ca această perioadă să se prelungească”, a adăugat Harries, subliniind faptul că Marea Britanie nu va rămâne blocată în totalitate timp de şase luni.

Numărul britanicilor infectaţi cu noul coronavirus este de aproape 20.000, înregistrându-se circa 1.200 de decese, însă numărul real ar putea fi mult mai mare, spune Patrick Vallance, consilier-şef pe probleme ştiinţifice în cadrul guvernului britanic. Potrivit acestuia, numărul adevărat de cazuri în Marea Britanie ar fi de 55.000.

Premierul britanic Boris Johnson, ministrul sănătăţii Matt Hancock şi ofiţerul medical Chris Whitty se află în autoizolare după ce au fost testaţi pozitiv sau au arătat simptome specifice coronavirusului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO