Business Internaţional

Martin Winterkorn, şeful Volkswagen din era Dieselgate, va plăti despăgubiri de 10 milioane de euro producătorului auto. Scandalul a costat compania peste 32 de miliarde de euro

Volkswagen le va recomanda acţionarilor să accepte o înţelegere de aproape 10 milioane de euro din partea fostului şef Martin Winterkorn, conform unor persoane familiare cu situaţia, citate de Financial Times.

Producătorul german de automobile a anunţat în martie că va căuta să obţină despăgubiri din partea lui Winterkorn, care se afla la conducerea companiei în timpul scandalului emisiilor diesel din 2015. Evenimentul, în urmă căruia a fost constatat faptul că software-urile a 11 milioane de maşini au trişat la testele de emisii, a costat grupul VW peste 32 de miliarde de euro.

Decizia firmei de a-l da în judecată pe Winterkorn, care a renunţat la funcţia de CEO la scurt timp după ce scandalul a ieşit la suprafaţă, a venit în urma unui raport realizat anul acesta de firma de avocatură Gleiss Lutz asupra descoperirilor din 2015.

Raportul, solicitat de consiliul de supraveghere VW, a concluzionat că au avut loc „încălcări neglijente ale obligaţiilor profesionale” în rândurile conducerii.

Ulterior, al doilea cel mai mare constructor auto din lume în funcţie de volum l-a acuzat pe Winterkorn că ar fi ştiut de existenţa software-urilor, însă a eşuat să „clarifice circumstanţele” utilizării lor. În plus, VW a declarat că fostul CEO nu s-a asigurat ca „întrebările autorităţilor din SUA cu privire la problema în cauză să fie tratate în mod onest şi fără niciun fel de întârziere”.

De asemenea, consiliul de supraveghere VW a ajuns la concluzia că Rupert Stadler, fostul şef Audi, şi-a încălcat datoriile, alături de alţi patru manageri.

Stadler a negat orice neregulă, strategie adoptată şi de Winterkorn. Avocaţii fostului şef VW susţineau în luna martie că, înaintea scandalului Dieselgate, „[Winterkorn] a luat toate măsurile necesare şi nu a omis nimic care ar prevenit sau ar fi redus din pagube”.

Winterkorn se confruntă cu o serie separată de acuzaţii de fraudă, urmând să se prezinte în faţa autorităţilor germane în luna septembrie. El este subiectul unui set de acuzaţii şi în Statele Unite, însă este puţin probabil să fie judecat acolo întrucât Germania nu îşi extrădează cetăţenii.

Acţiunile VW s-au prăbuşit cu peste 40% după ce scandalul a apărut în presa internaţională, ştergând miliarde de euro din capitalizarea de piaţă a gigantului german.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.