Business Internaţional

Marriott International, unul dintre cei mai mari operatori hotelieri din lume, raportează pierderi de 84,4% ale încasărilor per camere rezervate în T2/2020

Marriott International, unul dintre cei mai mari...

Autor: Eduard Ivanovici

10.08.2020, 16:30 168

Operatorul hotelier Marriott International a raportat pierderi semnificative pentru al doilea trimestru din 2020, în condiţiile în care criza generată de COVID-19 a redus turismul global şi a dus la un declin nemaivăzut în ceea ce priveşte rezervările, notează Reuters.

Acţiunile companiei au scăzut cu 40,3% anul acesta. În plus, operatorul a înregistrat un declin de 84,4% raportat la încasările per camere disponibile – un indice de performanţă esenţial pentru industria hotelieră.

Totuşi, Marriott se aşteaptă la o creştere graduală a ratelor de ocupare la nivel mondial în ciuda faptului că industria ospitalităţii ar avea nevoie de câţiva ani până să revină la nivelurile raportate înainte de pandemie.

„În timp ce afacerile continuă să fie afectate în mod profund de COVID-19, înregistrăm deja semne care sugerează că nivelul cererii începe să îşi revină la normal”, a spus CEO-ul Arne Sorenson.

Marriott a declarat că rata de ocupare la nivel global a ajuns la 34% în ultima săptămâna a lunii iulie, cu 11% mai mult decât rezultatele primelor zile ale lunii aprilie. În China, nivelurile de ocupare au ajuns la 60%. Compania şi-a redeschis până acum 91% din hoteluri, comparativ cu 74% în aprilie.

Veniturile totale au scăzut cu 72,4% şi au atins 1,46 miliarde de dolari, reuşind să învingă estimările iniţiale de 1,68 de miliarde.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO