Business Internaţional

Marea Britanie extinde schema de şomaj tehnic până în martie 2021

Rishi Sunak, ministrul finanţelor din Regatul Unit

Rishi Sunak, ministrul finanţelor din Regatul Unit

Autor: Eduard Ivanovici

05.11.2020, 15:23 256

Ministrul britanic al finanţelor Rishi Sunak a anunţat joi că schema de şomaj tehnic, ce îi susţine pe angajaţii care nu pot lucra din cauza restricţiilor impuse pe fondul pandemiei, va fi extinsă până în luna martie a anului viitor, conform CNBC.

„Având în vedere gradul ridicat de incertitudine, posibilitatea unui nou declin economic şi nevoia de a le oferi securitate oamenilor şi companiilor în perioada de iarnă, cred că am luat o decizie corectă. Aşa că putem anunţa astăzi că schema de ajutor tehnic nu va fi extinsă pentru încă o lună, va fi extinsă până la sfârşitul lunii martie”, a spus Sunak, flancat de prim-ministrul Boris Johnson.

Decizia va fi reevaluată în ianuarie, perioadă în care autorităţile vor anunţa dacă situaţia s-a îmbunătăţit suficient de mult pentru a le cere angajatorilor să contribuie mai mult în ceea ce priveşte salariile angajaţilor.

Guvernul Regatului Unit plăteşte prin intermediul schemei până la 80% din salariilor angajaţilor, circa 2.500 de lire, pentru orele nelucrate. Angajatorii vor trebui să plătească pentru contribuţia angajaţilor la fondul de pensii şi National Insurance (care plăteşte, de exemplu, pentru Sistemul Naţional de Sănătate).

Programul a fost introdus în timpul primei perioade de carantină şi s-a bucurat de succes în Marea Britanie, fiind folosit în marea parte în industriile de ospitalitate şi agrement.

Sălile de fitness, centrele de agrement, restaurantele, barurile, pub-urile şi toate business-urile neesenţiale din Regatul Unit vor rămâne închide până pe 2 decembrie, într-un efort de controlare a infecţiilor şi deceselor cauzate de COVID-19.

Pandemia ameninţă în Marea Britanie circa 6 milioane de afaceri mici şi aproape 16,6 milioane de joburi, potrivit London Business School.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO