Business Internaţional

Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor, inclusiv în România

Foto Shutterstock

Autor: Vlad Popescu

29.05.2013, 21:08 664

Manipularea preţurilor petrolului a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor din UE, a declarat comisarul european pentru concurenţă Joaquin Almunia, vorbind despre investigaţia privind platforma Platts, ale cărei cotaţii influenţează preţurile inclusiv pe piaţa din România.

Manipularea preţurilor petrolului, pentru care sunt anchetate mai multe companii petroliere mari şi furnizorul de informaţii Platts, a adus posibile pagube uriaşe consumatorilor, a afirmat Almunia, comparând situaţia de pe piaţa petrolului şi car­buranţilor cu investigaţia privind manipularea in­dicelui de dobândă LIBOR.

Cotaţiile Platts sunt utilizate la scară largă în industrie, la nivel mondial, influenţând şi preţurile din România.

Almunia a spus că ambele anchete vizează ma­nipularea preţurilor prin sistemul de raportare, precizând că este prea devreme pentru a trage concluzii în privinţa investigaţiei pe piaţa petrolului, transmite Bloomberg.

Pe 14 mai, agenţii Comisiei Europene au efectuat controale neanunţate la sediul Platts din Londra şi la sediile Royal Dutch Shell, BP (Marea Britanie) şi Statoil (Norvegia).

Platts este o companie a grupului american McGraw-Hill Financial, iar cotaţiile calculate de aceasta pentru petrol şi carburanţi pe baza datelor raportate de companii sunt utilizate drept referinţă pentru preţuri în întreaga lume.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 30.05.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO