Business Internaţional

Maia Sandu – spectaculoasa stea în ascensiune a Republicii Moldova

Maia Sandu are studii de economie la Harvard Kennedy School of Government şi o experienţă de luat în seamă într-un job la Banca Mondială

Maia Sandu are studii de economie la Harvard Kennedy School of Government şi o experienţă de luat în seamă într-un job la Banca Mondială

Autor: Iulian Anghel

27.07.2015, 00:05 1740
Maia Sandu (43 de ani), ministrul educaţiei din Republica Moldova în guvernul demisionar al lui Chiril Gaburici, propusă acum pentru poziţia de prim-ministru din partea unui partid din coaliţia la guvernare, Partidul Liberal-Democrat (PLDM), a contrariat până la revoltă clasa politică de la Chişinău prin condiţiile pe care le-a pus pentru a accepta funcţia de şef al guvernului.

Între altele, Maia Sandu cere voalat demisia conducerii Băncii Naţionale a Republicii Moldova, vinovată, în opinia ei, de faptul că nu supravegheat sistemul bancar, iar prin neglijenţă a făcut posibilă dispariţia din băncile Moldovei a unui miliard de dolari, ceea ce a trimis republica pe marginea prăpastiei – cu un acord de ajutor cu FMI suspendat şi cu ajutorul UE întrerupt. Joia trecută liderii celor trei partide proeuropene din Republica Moldova care au format o alianţă de guvernare au convenit asupra candidaturii la funcţia de prim-ministru, iar sursele o indicau drept nou şef al guvernului pe Maia Sandu, actualul ministru al educaţiei în guvernul demisionar.

Sandu, o mică vedetă a politicii autohtone, cu studii de economie la Harvard Kennedy School of Government şi o experienţă de luat în seamă într-un job la Banca Mondială, a pus nişte condiţii pentru acceptarea funcţiei ce l-au făcut pe unul dintre veteranii politicii Moldovei – Mihai Ghimpu, şeful Partidului Liberal – să o atace brutal, spunând că ea nu este decât o „păpuşă frumoasă“.

Sâmbătă Maia Sandu a venit cu precizări ce merită atenţia: „Pentru că există diverse interpretări ale «condiţiilor mele» pen­tru a accepta nominalizarea la funcţia de prim-ministru, vreau să precizez următoarele: 1) nu am cerut să formez eu cabinetul de miniştri. Realizez că este dreptul partidelor să înainteze persoane conform acordului încheiat. Cred, totuşi, că trebuie să pot să am un cuvânt de spus asupra componenţei. 2) Nu pot să-mi asum responsabilitatea pentru politica economică şi financiară a statului şi să fiu sigură că voi putea realiza toate măsurile pentru obţinerea unui program cu FMI atât timp cât guvernul nu are un partener de încredere la Banca Naţională. Evenimentele din ultimele luni ne-au demonstrat că nu putem fi siguri că managementul actual al băncii centrale face tot posibilul pentru a asigura integritatea şi stabilitatea sistemului bancar“, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Mai mult, spune ea, în primele zile ale activităţii, noul guvern va trebui să vină cu un plan de măsuri anticriză, care va include şi reducerea semnificativă a cheltuielilor publice, ceea ce va însemna un efort dureros pentru populaţie.

„Pentru ca să avem obraz să cerem populaţiei ca să ne sprijine să putem depăşi această situaţie, care este o consecinţă directă a furtului din sistemul bancar, trebuie, cel puţin, să transmitem un semnal clar că instituţiile statului, în sarcina cărora este tocmai prevenirea unor asemenea ilegalităţi, sunt sancţionate“, a adăugat Maia Sandu.

Este un discurs care pune în lumină grava situaţie în care se află acum Republica Moldova.

Condiţiile impuse de Sandu, ar putea însă spulbera fragile coaliţie de la Chişinu. Cele trei partide proeuropene nu dispun decât de 52 de locuri în Parlamentul unicameral de 101 locuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO