Business Internaţional

MAE: Un român decedat şi alţi doi răniţi, în urma unui accident rutier în Austria

MAE: Un român decedat şi alţi doi răniţi, în urma...

Autor: Ema Stoica

22.07.2018, 16:08 774

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, duminică, că un român a decedat, iar alţi doi, printre care şi un minor, sunt răniţi, în urma unui accident rutier produs în apropierea oraşului Sankt Polten, la vest de Viena, Austria. 

„Ambasada României la Viena are în atenţie accidentul rutier produs în apropierea oraşului Sankt Polten, în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în România. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate. Conform datelor preliminare obţinute, un cetăţean român a decedat, iar alţi doi, printre care şi un minor, au suferit răni grave şi au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă”, se arată într-un comunica de presă al MAE remis MEDIAFAX.

Ministerul mai precizează că membrii familiei au fost anunţaţi în legătură cu accidentul care a avut loc în Austria.

„Menţionăm că membrii de familie au fost notificaţi cu privire la accident. Ambasada României la Viena monitorizeaza situaţia şi este în contact permanent cu autorităţile locale şi membrii de familie, fiind pregatită să acorde asistenţă consulară, în limita competenţelor legale”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO