Business Internaţional

Lufthansa Group, profit brut de 2,3 miliarde de euro, în 2016, în creştere faţă de anul precedent

Lufthansa Group, profit brut de 2,3 miliarde de euro, în...

Autor: Mona Scarisoreanu

10.04.2017, 12:10 65

Profit brut al companiei a atins valoarea de 2,3 miliarde de euro, o creştere semnificativă de 599 de milioane euro faţă de anul precedent. În acelaşi timp, profitul brut ajustat raportat de grup a ajuns la valoarea de 1,75 miliarde de euro, cu 3,6% mai puţin decât în 2015. Marja profitului brut ajustat pentru 2016 a fost de 5,5%, într-o uşoară scădere de 0,2%. Diferenţa dintre profitul brut şi profitul brut ajustat se atribuie, în mare parte, contractului colectiv de muncă încheiat între Lufthansa şi personalul său de zbor din cadrul UFO (Organizaţia Însoţitorilor de Zbor Independenţi). Trecerea, stabilită de comun acord, de la un sistem de pensii cu valoare fixă la unul pe bază de contribuţii definite a avut un impact pozitiv de 652 de milioane euro asupra profitului brut, care nu este, însă, luat în calcul pentru definirea valorii profitului brut ajustat. Independent de această schimbare, Lufthansa şi-a consolidat poziţia financiară anul trecut, obţinând o reducere de 2,5% a costului per unitate, excluzând cheltuielile cu combustibilul şi fluctuaţiile de curs valutar, se arată într-un comunicat al companiei.

„Lufthansa Group continuă să se dezvolte cu succes”, a spus Carsten Spohr, preşedintele comitetului executiv şi CEO al Deutsche Lufthansa AG. „Ne-am consolidat poziţia faţă de anul precedent şi ne-am convins încă o dată clienţii să ne acorde încredere, oferindu-le produse şi servicii atractive şi de calitate superioară. Pe o piaţă extrem de competitivă, prin măsuri constante de recalibrare a capacităţii şi direcţiei de dezvoltare a companiei şi, mai ales, prin reducerea eficientă a costurilor, am reuşit să obţinem rezultate comparabile cu cele din anii anteriori. Astfel, în acest an, toate segmentele business-ului nostru au înregistrat creşteri pe pieţele pe care activează. De asemenea, datorită extinderii acordurilor de joint venture comercial pentru companiile aeriene din reţeaua Star Alliance, a finalizării achiziţiei companiei aeriene Brussels Airlines şi a încheierii unui amplu contract de închiriere în sistem wet-lease cu Air Berlin, am putut să ne consolidăm poziţia strategică.”

Lufthansa Group a investit 2,2 miliarde de euro în 2016, cu aproximativ 300 de milioane de euro mai puţin decât era plănuit. Astfel, valoarea totală a investiţiilor a scăzut cu 13% în raport cu anul precedent, în mare parte pe fondul unor întârzieri în livrarea aeronavelor noi. Prin urmare, fluxul de numerar disponibil a crescut cu 36,5% la un total de 1,2 miliarde de euro. Gradul de îndatorare netă a înregistrat o scădere semnificativă de 19%. Conform câştigurilor înregistrate după deducerea costurilor de capital, Lufthansa Group a obţinut venituri de 827 de milioane de euro în 2016.

Divizia de companii aeriene a Lufthansa Group a depăşit rezultatele favorabile din 2015, raportând un profit brut ajustat de peste 1,5 miliarde de euro în 2016. Marja profitului brut ajustat a fost de 6,4%. Profitul companiei Lufthansa a crescut cu 254 de milioane euro, la peste 1,1 miliarde euro, în timp ce şi Austrian Airlines a contribuit la creşterea veniturilor, printr-un profit brut ajustat de 58 de milioane de euro (în creştere cu 6 milioane de euro faţă de anul precedent). Deşi veniturile înregistrate au fost uşor sub valoarea din 2015, SWISS rămâne cea mai profitabilă companie aeriană a grupului, cu o marjă a profitului brut ajustat de 9,3%. Eurowings a raportat un profit brut ajustat negativ, de -91 de milioane de euro, iar peste jumătate din pierderi se datorează cheltuielilor de înfiinţare şi altor cheltuieli singulare.

Creşterea organică a capacităţii companiilor aeriene va fi de aproximativ 4,5% în 2017. Câştigurile vor fi influenţate pozitiv şi de recenta achiziţie a companiei Brussels Airlines, ale cărei rezultate vor fi pe deplin consolidate abia în 2017, precum şi de acordul încheiat cu Air Berlin.

În martie 2017, Lufthansa şi sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit (VC) au încheiat un acord care este valabil până în 2022 şi care include soluţii privind negocierile din ultima perioadă referitoare la plăţile tranzitorii, planul de pensii, condiţiile contractului cadru de angajare şi salariile piloţilor Lufthansa, Lufthansa Cargo şi Germanwings. Astfel, până în 2022, 325 aeronave Lufthansa vor fi operate de piloţi care beneficiază de noul contract colectiv de muncă.

Pe plan local, începând cu 27 martie, Lufthansa a mărit frecvenţa zborurilor pe ruta Sibiu-Munchen, operând, astfel, până la 3 zboruri pe zi, respectiv până la 19 zboruri pe săptămână, faţă de 14 anterior.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO