Business Internaţional

Lira turceasă este în cădere liberă: Moneda îşi continuă scăderea după ce a atins un minim record săptămâna trecută

Lira turceasă este în cădere liberă: Moneda îşi...

Autor: Alex Ciutacu

10.08.2020, 11:44 2012

Lira turcească îşi continuă deprecierea după ce săptămâna trecută a atins un minim record, ceea ce i-a determinat pe analişti să pună la îndoială capacitatea autorităţilor de a menţine stabilitatea monedei fără a trece la majorări agresive de dobânzi, potrivit FT.

Luni dimineaţă, la Londra, lira turcească s-a depreciat cu 0,7% în faţa dolarului, după un declin de 4,5% înregistrat săptămâna trecută.

Banca centrală a Turciei a luat o serie de măsuri pentru a absorbi lichiditatea excesivă din piaţă, ceea ce îngreunează misiunea celor care pariază împotriva monedei. Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă mutarea va reuşi să menţină stabilitatea lirei.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a subliniat vineri că aceste căderi sunt „temporare” şi a dat vina pe criza actuală din sănătate şi pe explozia devastatoare din Bierut. Cu toate acestea, investitorii şi analiştii au atras atenţia asupra reducerilor agresive de dobânzi, care au dus dobânda cheie sub nivelul inflaţiei şi au pus presiune pe monedă.

„Nicio măsură din cele luate până acum nu poate reversa trendul pe lira turcească (...) Slăbiciunea vine dintr-un cadru de politică monetară incosistent, fără ţinte clare de inflaţie, iar presiunea se va acumula în continuare până când va duce la schimbări fundamnetale”, a notat Tatha Ghose, analist în cadrul Commerzbank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO