Business Internaţional

Kodak vrea să emită propria monedă virtuală

Kodak vrea să emită propria monedă virtuală

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

10.01.2018, 13:58 4617

Acţiunile Kodak s-au dublat după ce fosta companie de echipament fotografic a anunţat că va lansa Kodakcoin, o criptomonedă care să permită fotografilor şi agenţiilor un control sporit asupra drepturilor intelectuale ale fotografiilor. 

Anunţul companiei vinee pe fondul interesului tot mai mare al investitorilor pentru monedele virtuale ăi tehnologia ce le însoţeşte.

Kokak, care în urmă cu ani era sinonimul pentru filmul fotografic, a ieşit din faliment în 2013, după ce a vândut o mare parte din patentele pe care le deţinea companiilor Apple şi Microsoft. Compania se concentrează acum pe fotografie digitală şi tipărit.

Acţiunile companiei au crescut la New York de la 3,70 dolari la 6,80 dolari, stabilind valoarea de piaţă a companiei la 289,5 milioane de dolari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO