Business Internaţional

Judecatorii care au salvat Merrill Lynch

03.07.2003, 00:00 13



Merrill Lynch si alte trei mari banci de investitii de pe Wall Street au castigat la inceputul lunii ceea ce ar putea insemna un proces istoric. Judecatorii nu au dat castig de cauza celor care au acuzat analistii bancilor respective ca ar fi responsabili de pierderile de milioane de dolari ale investitorilor dupa explozia pietei din 2001.



Judecatorul Milton Pollack a apreciat ca investitorii nu au reusit sa aduca probe concrete in sprijinul afirmatiilor ca angajatii Merril Lynch si directorul departamentului de analiza, Henry Blodget, ar fi avut intentia sa fraudeze investitorii in momentul in care au publicat recomandari pozitive la adresa a doua companii de internet, 24/7 Real Media si Interliant.



Mai mult, Milton Pollack i-a caracterizat pe investitori ca fiind "speculanti carora le place sa riste mult" si care s-au decis sa se alature "unui casino fara restrictii si care atrage mii de obsedati care vor sa dobandeaca averi colosale".



Intr-un discurs acid, de 43 de pagini, judecatorul Pollack a explicat: "Incercand sa dea vina pentru marea "bula a internetului" doar asupra unui mare actor, Merril Lynch, paratorii au condus aceasta curte la concluzia ca legile federale privind valorile mobiliare ar fi avut rolul de a subscrie, de a mitui si de-a incuraja speculatiile."



Decizia a fost data dupa ce un alt judecator, Harold Baer, a respins o serie de acuzatii asemanatoare. Bancile Goldman Sachs, Morgan Stanley si Credit Suisse First Boston au fost date in judecata pentru ca au acordat calificative pozitive companiei de telecomunicatii Covad. La randul sau, Baer si-a prezentat decizia in zece pagini. Judecatorul a declarat: "Din cauza <exuberantei irationale> a pietei de capital din momentul respectiv, mai ales in ceea ce priveste actiunile tehnologice, acuzatiile investitorilor in privinta unui conflict general de interese in aceasta industrie nu au reusit sa dovedeasca faptul ca bancile de investiti au incercat, in mod deliberat, sa insele."



Aceste hotarari judecatoresti ar putea declansa un precedent pentru o multitudine de procese pe care investitorii le-au intentat impotriva firmelor de pe Wall Street. Merril Lynch si alte noua banci de investitii de pe Wall Street au fost de acord, la inceputul acestui an, sa plateasca penalizari in valoare de 1,4 miliarde de dolari. Cu toate acestea, plangerile continua sa se tina lant.



Totusi, judecatorul Pollack a descoperit ca rapoartele de cercetare a celor de la Merril Lynch dadeau ample semne de avertizare referitor la posibilitatea volatilizarii valorii actiunilor. Judecatorul a mai spus ceea ce se stia deja de mult timp: conflictele de interese exista si pe Wall Street.



"Aceasta inseamna ca, pe viitor, marilor case de avocatura le va fi tot mai dificil sa stabileasca acorduri cu acele companii care joaca pe piata industriei valorilor mobiliare," a declarat un avocat al casei de avocatura Sadis&Goldberg din New York, Ron Geffner.



"Acest proces a fost destul de riscant. Dar nu cred ca va avea vreun impact asupra judecarii altor cazuri," a declarat avocatul de la Dickstein Shapiro Morin&Oshinsky, Frank Razzano pentru Financial Times.



Actiunile de la Merril Lynch au crescut cu 3,3%, ajungand la 48,20 de dolari pe actiune. Cei de la Goldman au castigat 2,5 procente (85,85$/actiune), iar Morgan Stanley 3,4% (42,75$/actiune). Credit Suisse First Boston au castigat doar 18 centi, adica mai putin de 1%, cota fiind de 26,50 dolari pe actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO