Business Internaţional

JPMorgan a pierdut 1,5 mld. $ din iulie

13.08.2008, 18:54 16

Banca americana JPMorgan Chase va reduce valoarea contabila a activelor cu cel putin 1,5 mld. dolari (997 mil. euro) in cel de-al treilea trimestru al anului, pe fondul turbulentelor de pe piata de credite si al adancirii crizei imobiliare din Statele Unite, scrie Bloomberg.
Institutiile financiare au raportat pierderi si operatiuni de writedown (reducere a valorii contabile a activelor) de peste 492 mld. dolari (327 mld. euro), de la prabusirea pietei ipotecare subprime in august 2007.
Banca detinea la 30 iunie credite nevandute cu risc ridicat in valoare de 16,3 mld. dolari (10,8 mld. euro) si titluri garantate prin credite ipotecare comerciale in valoare de 11,6 mld. dolari (7,71 mld. euro). JPMorgan a redus valoarea imprumuturilor riscante si a activelor garantate cu ipoteci cu 1,1 mld. dolari (731 mil. euro) si in al doilea trimestru al anului.
Profitul net al JPMorgan in al doilea trimestru al anului a scazut cu 53%, pana la 2 mld. dolari (1,33 mld. euro) pe fondul operatinuilor de writedown si al costurilor provocate de preluarea Bear Stearns.
Banca se asteapta ca economia mondiala "sa isi continue evolutia slaba, ca pietele de capital sa ramana sub presiune si ca preturile proprietatilor imobiliare sa isi continue prabusirea", conform raportului trimis de banca autoritatilor americane de reglementare a pietelor de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO