Cine va primi primul vaccinul împotriva coronavirusului? Lăsând deoparte orice discursuri măreţe, geopolitica şi banii vor prima, scrie Politico. Nu este vorba pur şi simplu de protejarea sănătăţii unei populaţii. În opinia multor experţi, un vaccin este vital şi pentru restartarea economiilor.
Liderii lumii sunt conştienţi de acest lucru, iar ţările bogate se grăbesc să pună mâna pe sute de milioane de doze de vaccinuri potenţiale pre-comandate, contând ca unul dintre cele candidatele de vârf alese să aibă succes.
Suerie Moon, co-director al Global Health Centre din cadrul Grduate Institute Geneva, cataloghează astfel de vaccinuri drept „active strategice“ similar cu „armele militare“. Accesul la un vaccin reprezintă pentru ţări o şansă se a-şi întări poziţia politică şi prestigiu, remarcă aceasta.
Chiar înaintea producerii unui vaccin, acorduri de sute de milioane sau chiar miliarde de euro au fost deja încheiate. Însă această cursă a ţărilor bogate este „dezastruoasă la nivel internaţional“, arată Moon.
„Acest lucru înseamnă că vor rămâne puţine vaccinuri disponibile pentru restul lumii şi pentru ţăile care fie nu dispun de fonduri sau de capacitate de producţie la nivel intern pentru accesarea vaccinului“.
În primul an după descoperirea unui vaccin, nu vor exista pur şi simplu suficiente doze de distribuit, arată Charlie Weller, director al programului de vaccinuri al Wellcome Trust. „Prin urmare, mecanismele de alocare în mod echitabil a resurselor insuficiente vor deveni critice“.
Vehiculul pentru organizarea acestui effort este Covid-19 Global Vaccine Access Facility, COVAX, care serveşte ca instrument de achiziţie. Ideea este de a evita repetarea cursei nebune din 2009 pentru asigurarea vaccinului împotriva pestei porcine, în care ţările bogate şi-au asigurat partea leului.
Thomas Cueni, director general al IFPMA, avertizează că industria farma ar putea fi prinsă la mijloc între guverne care vor să-şi asigure primele vaccinul şi iniţiative de acces global. Este nevoie însă de solidaritate din partea ţărilor mai bogate dispuse să subvenţioneze ţările mai sărace, arată Cueni.
Semne de solidaritate au apărut deja. Însă Kate Elder, consultant în cadrul Medicii fără frontiere, consideră că industria farma ar trebui să dea dovadă de responsabilitate.
James Love, director al Knowledge Ecology International, este mai sceptic, arătând că după astfel de dovezi de solidaritate au urmat „o lipsă de transparenţă şi o mulţime de acorduri secrete“.
Love crede că dacă cineva va veni cu un vaccin care funcţionează, „transferul de tehnologie ar trebui început imediat către alte companii care au capacitatea de a produce vaccinul“. Însă, arată acesta, guvernele nu au urmat cu adevărat această cale în mod adecvat.
Problema, explică Moon, este că nu există o entitate la nivel mondial care să aibă şi puterea şi autoritatea de a introduce un sistem funcţional de distribuire echitabilă a unui vaccin.
COVAX încearcă să facă acest lucru, însă participarea este voluntară. Ţările bogate încep să devină interesate de COVAX, însă unele ţări au continuat să încheie acorduri bilaterale, iscând temeri că ţările ar putea negocia de două ori pentru aceleaşi vaccinuri.
Într-un final, distribuţia echitabilă este „calea corectă, dar şi cea mai rapidă modalitate de a pune capăt pandemiei“, arată Weller.
