Business Internaţional

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a fost numit cel mai important om de business din ultimii zece ani

Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a fost numit cel...

Autor: Eduard Ivanovici

15.12.2019, 20:20 1604

Majoritatea directorilor financiari din mai multe consilii din întreaga lume sunt de părere că fondatorul şi directorul executiv din cadrul Amazon Jeff Bezos ar trebui să fie considerat cel mai important om de business al deceniului, conform CNBC.

Aproape o treime din directorii financiari chestionaţi de CNBC în consideră pe Jeff Bezos ca fiind de departe cel mai influent om de afaceri din ultimii zece ani.

Jack Ma, fondatorul Alibaba, şi şeful Tesla Elon Musk s-au clasat pe locurile doi şi trei. Printre numele amintite de directorii financiari s-au mai numărat Tim Cook, Warren Buffet şi Jamie Dimon.

Bezos a lansat Amazon la mijlocul anilor 1990, conceptul iniţial fiind de librărie online. În prezent, compania acestuia reprezintă cea mai mare piaţă online la nivel global, înregistrând profituri suplimentare din activităţile pe cloud şi din investiţiile în inteligenţa artificială.

În 2015, Amazon depăşea Walmart şi devenea cel mai mare retailer din Statele Unite, ca doar trei ani mai târziu, să înregistreze vânzări în valoare de 233 de miliarde de dolari. Potrivit Forbes şi Indexului Bloomberg, Bezos are în prezent o avere de 109 miliarde de dolari.

În ceea ce priveşte restul întrebărilor din chestionarul CNBC, circa 71% din repondenţi sunt de părere că Statele Unite nu vor intra în recesiune în 2020. De altfel, executivii din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) au avut puţine critici vis-a-vis de economia americană de anul viitor.

La capitolul acţiuni, 55% din directorii executivi din SUA se aşteapă ca indicele Dow Jones Industrial Average să depăşească 29.000 de puncte, 40% sunt de părere că indicele va scădea sub 24.000 de puncte, în timp ce restul de 5% au ales să nu se pronunţe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO