Business Internaţional

Italianul Mario Draghi a făcut din Banca Centrală Europeană cea mai importantă instituţie pentru zona euro. Cine îi va lua locul în 2019 la şefia băncii va trebui să fie după chipul şi asemănarea lui

Italianul Mario Draghi a făcut din Banca Centrală...

Autor: Bogdan Cojocaru

30.08.2018, 22:45 864

În cei şapte ani de când este condusă de italianul Mario Draghi, Banca Centrală Europeană (BCE) a devenit cea mai importantă instituţie pentru zona euro: a salvat moneda unică, a învins deflaţia  şi a avut o contribuţie semnificativă la actuala relansare economică.

Mandatul lui Draghi ca preşedinte al ECB expiră în octombrie 2019. Oricine îi va lua locul „neamţ, francez, finlandez sau de orice altă naţie va fi el „va trebui să fie după chipul şi asemănarea italianului.

Deocamdată, cursa pentru şefia BCE este deschisă şi nu există un lider detaşat de pluton. La fel a fost şi în 2011. În ianuarie, ziarele germane scriau, citând surse politice de rang înalt din Germania şi Franţa, că este puţin probabil ca  Draghi să devină preşedintele BCE în locul francezului Jean-Claude Trichet, care până la finalul mandatului a luat câteva decizii absolut neinspirate în plină criză euro. La fel ca în prezent, în fabruarie 2011 cursa pentru şefia BCE s-a complicat din cauza Germaniei. Atunci au apărut veşti că principalul candidat german Axel Weber se va retrage din cursă. Acum, presa scrie că neamţul Jens Weidmann nu mai este susţinut de Berlin deoarece cancelarul Angela Merkel urmăreşte un trofeu mai important pentru planurile sale, conducerea Comisiei Europene. În 2011, odată cu venirea primăverii, marile ziare occidentale au început să-l susţină pe Draghi. În aprilie, cotidianul german Bild scria, susţinându-l pe Draghi, că acesta este „cel mai german dintre toţi candidaţii rămaşi“ în cursă.

Mandatul italianului a fost dominat de politici monetare fără precedent în istoria zonei euro. După ce Trichet a majorat în 2011 dobânda de politică monetară pentru prima dată după 2008, în plină criză, şi nu o dată, ci de două ori, Draghi a trebuit s-o coboare în ton cu politicile monetare ale celorlalte mari bănci centrale, în special cu cele ale Rezervei Federale americane, ducând-o într-un final la cel mai redus nivel din istorie, unde este şi acum. Apoi, când criza datoriilor suverane părea că va sparge zona euro, Draghi a promis că va face „tot ce este nevoie“ pentru salvarea monedei unice. Şi aşa a făcut. Succesorul italianului va moşteni un plan de retragere graduală a unui masiv program de achiziţii de active şi de refacere a forţei de intervenţie până la următoarea criză, notează Bloomberg. Iar norii negri au reînceput să perturbe liniştea Europei. Populismul a pus stăpânire pe politica din Austria şi, mai grav, din Italia, una dintre cele mai mari economii din zona euro. La guvernare în Italia sunt două partide, unul antisistem şi celălalt de extremă dreapta, care au promis că vor da frâu liber cheltuielilor. 

Până recent, în cursa pentru şefia BCE s-a remarcat în mod special Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, un personaj care s-a opus cu persistenţă propunerilor lui Draghi de a stabiliza pieţele prin cumpărarea de obligaţiuni suverane ale statelor cu probleme din zona euro, coborârii dobânzilor şi programului BCE de quantitative easing. Semnalele trimise de Berlin înseamnă că, din fericire, Weidmann a ieşit din competiţie, scrie Financial Times. „BCE trebuie să reprezinte întreaga zonă euro şi nu să devină un mecanism de transmitere a ideilor băncii centrale germane“, notează publicaţia britanică.

Unele dintre calităţile pe care următorul şef al BCE trebuie să le aibă sunt deja clare. Draghi este un mix exemplar de rigoare intelectuală în ceea ce priveşte mecanismele economice, isteţime în relaţia cu pieţele şi realism privitor la apele politice în care banca centrală trebuie să navigheze. Istoria arată că următorul preşedinte al băncii centrale a zonei euro va avea nevoie de o astfel de combinaţie de calităţi.

Până când noul preşedinte îşi va începe rolul, se vor fi împlinit peste 20 de ani de la lansarea euro. Primul preşedinte, olandezul Wim Duisenberg, avea probleme în a comunica eficient cu publicul şi cu pieţele financiare. Următorul, francezul Trichet, a fost mai eficient ca funcţionar public, dar a făcut o greşeală gravă majorând dobânda în 2011, când criza datoriilor se răspândea în zona euro. Ar fi prea simplistă ideea că succesorul lui Draghi ar trebui să încline spre o politică monetară mai laxă. Însă este important să menţină abordarea  largă a italianului. Aproape orice se poate întâmpla în următorii opt ani: o nouă criză financiară globală sau doar europeană sau reapariţia pericolului deflaţiei. Noul preşedinte trebuie să fie pregătit să fie flexibil şi activist şi să se ridice la nivelul provocărilor existenţiale cu o forţă copleşitoare. Spre deosebire de Fed, care lucrează într-un cadru mai stabil, BCE este gardianul tehnocrat al unei monede la construcţia căreia guvernele europene încă mai lucrează.

FT notează că după ieşirea din cursă a lui Weidmann, estonianul Ardo Hansson are şanse mari să-i urmeze la preşedinţie lui Draghi. Hansson este un outsider, iar atitudinea sa în ceea ce priveşte politica monetară îi poate atrage sprijinul Germaniei. Însă într-un studiu care ia în calcul aşteptările economiştilor, Hansson se plasează pe ultimul loc într-o cursă cu 10 candidaţi la preşedinţia BCE. În acest top, pe primul loc se află Erkki Liikanen, un finlandez cu o experienţă de decenii la Bruxelles. În 2012, Liikanen a condus un grup de experţi care au elaborat un plan de reforme pentru sectorul bancar al UE. Reformele au fost parţial implementate. Pe locul doi stă Francois Villeroy de Galhau, un bancher francez vorbitor de germană. Ca guvernator al băncii centrale franceze, de Galhau a respectat ghidajul lui Draghi, însă ca fost bacher la BNP Paribas, francezul s-ar putea să fi căpătat o sensibilitate pentru nevoile băncilor. În topul Bloomberg mai figurează irlandezul Philip Lane, membru al consiliului guvernator al BCE, Weidmann, antipatizat în mare parte din statele sudice, Olli Rehn, finlandez, şi el membru al consiliului guvernator, Benoit Coeure, francez din consiliul guvernator cu intervenţii publice numeroase, olandezul Klaas Knot, neamţul Klaus Regling, directorul general al Mecanismului European de Stabilitate, şi Christine Lagarde, directorul general al FMI. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO