Business Internaţional

Iran: Embargoul Uniunii Europene va urca preţul petrolului la 150 dolari/baril

Iran: Embargoul Uniunii Europene va urca preţul petrolului la 150 dolari/baril

Autor: Adrian Voicu

29.01.2012, 18:35 355

Preţul petrolului ar putea urca până la 150 de dolari pe baril din cauza embargoului impus de Uniunea Europeană importurilor din Iran, este de părere un oficial iranian din ministerul iranian al petrolului, citat de agenţia de stiri online IRNA.

"Deşi o predicţie precisă nu poate fi făcută cu privire la preţurile petrolului, se pare că vom asista în viitor la un preţ pe barilul de petrol de 120 până la 150 de dolari", a declarat Ahmad Qalebani, subsecretar în cadrul Ministerului Petrolului

Preţul petrolului a ajuns vineri la 111,50 dolari/baril, pieţele internaţionale aşteptându-se ca parlamentul Iranului să voteze pentru o oprire a exporturilor de petrol către Uniunea Europeană în săptămâna care urmează.

Tensiunile dintre Uniunea Europeană şi Teheran vin pe fondul programului nuclear dezvoltat de Iran şi al ameninţărilor de a bloca strâmtoarea Ormuz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO