Business Internaţional

Investitorii deschid şampania: Daimler anunţă rezultate peste aşteptări, pe fondul revenirii cererii. Acţiunile au crescut cu 4%

Investitorii deschid şampania: Daimler anunţă...

Autor: Dorin Oancea

16.10.2020, 12:16 207

Acţiunile Daimler au crescut vineri cu 4,5%, după ce producătorul de automobile de lux a anunţat rezultatele din trimestrul al treilea, susţinute de revenirea vânzărilor de maşini din septembrie, relatează Reuters.

Câştigurile Daimler din trimestrul al treilea al anului înainte de dobânzi şi impozite au atins 3,07 miliarde de euro (3,59 miliarde de dolari), a declarat compania, valoarea situându-se peste estimările analiştilor de 2,14 miliarde de euro.

Înmatriculările auto europene au crescut uşor în septembrie, prima majorare din acest an, arată datele din industrie, sugerând o recuperare în sectorul auto pe unele pieţe europene în care infecţiile cu coronavirus au fost mai reduse.

Producătorul suedez de camioane AB Volvo a înregistrat, de asemenea, câştiguri cu mult peste previziuni, datorită unui salt important al comenzilor.

Compania cu sediul la Stuttgart urmează să publice detalii financiare suplimentare pe 23 octombrie şi a declarat că va publica estimări actualizate pentru întregul an la acel moment.

Daimler a spus că se aşteaptă ca impulsul pozitiv să continue în al patrulea trimestru, apreciind că nu vor mai fi impuse restricţii pentru coronavirus.

Pandemia COVID-19 a dus la o scădere a vânzărilor, compania înregistrând pierderi operaţionale în primul şi al doilea trimestru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO