Business Internaţional

Investitiile proaste de pe piata americana lasa fara profit banca franceza Credit Agricole

29.08.2008, 20:02 14

Credit Agricole, a treia mare banca a Frantei din punctul de vedere al valorii de piata, a raportat o scadere de 94% a profitului pe trimestrul al doilea, in urma operatiunilor de reducere a valorii contabile (writedown) avand legatura cu asiguratorii de obligatiuni din Statele Unite, scrie Bloomberg.
Astfel, profitul net al bancii franceze a scazut pana la 76 de milioane de euro (112 milioane de dolari), de la valoarea de 1,29 miliarde de euro inregistrata cu un an in urma. Analistii chestionati de Bloomberg estimasera ca banca va inregistra un profit in valoare de 150 de milioane de euro.
Credit Agricole, institutia franceza cel mai serios afectata de criza pietelor globale de credit, anuntase operatiuni de reducere a valorii contabile a activelor in valoare de 5,5 miliarde de euro in luna martie avand legatura cu criza sectorului american al creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, iar in luna mai banca l-a inlocuit pe directorul diviziei de instrumente financiare.
In trimestrul doi, banca realizase operatiuni de reducere a valorii contabile in valoare de
693 de milioane de euro avand legatura cu titluri garantate de asiguratorii americani de obligatiuni. In acelasi timp, Calyon, divizia de operatiuni bancare de investitii a bancii franceze, a consemnat a treia pierdere trimestriala consecutiva.
"Riscurile asumate in cadrul Calyon se afla in spatele problemelor grupului", a declarat Mamoun Tazi, analist in cadrul MF Global care are un rating "neutru" pentru Credit Agricole. Restructurarea diviziei de investment banking "influenteaza in mod clar apetitul grupului fata de risc si cresterea viitoare a acestuia", a adaugat Tazi.
CEO-ul Georges Pauget, in varsta de 61 de ani, reorganizeaza Calyon dupa ce banca a atras 5,9 miliarde de euro luna trecuta si si-a sporit rentabilitatea capitalului de baza Tier 1, un indicator cheie al soliditatii financiare, la 8,9% pe 30 iunie.
In trimestrul doi, provizioanele pentru credite riscante ale Credit Agricole au urcat pana la 365 de milioane de euro de la 211 milioane de euro cu un an in urma, depasind estimarile analistilor, de 402 milioane de euro.
Pe 8 august, Fitch Ratings a redus ratingul bancii pana la AA- de la AA, spunand ca schimbarea de strategie in cadrul diviziei Calyon afecteaza perspectivele de profitabilitate ale bancii.
Pe 17 iunie, Calyon a numit noi directori si a introdus o structura de supraveghere mai detaliata pentru principalele patru divizii ale sale. Credit Agricole va oferi mai multe detalii privitoare la reorganizarea Calyon pe 10 septembrie. Banca s-a angajat sa diminueze costurile diviziei cu cel putin 150 de milioane de euro in acest an si sa reorienteze divizia catre activitati de brokeraj si instrumente cu venit fix.
In mai, banca a mai anuntat ca intentioneaza sa vanda active in valoare de 5 miliarde de euro in urmatoarele 18-24 de luni.
Boardul bancii si-a exprimat deplina sustinere a lui Pauget luna trecuta pe fondul speculatiilor privitoare la posibila plecare a acestuia in urma pierderilor suferite de Calyon.
Pe 15 mai, Credit Agricole l-a numit la conducerea Calyon pe Patrick Valroff, acesta inlocuindu-l pe Marc Litzler, angajat cu un an in urma.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO