Business Internaţional

Întrebarea care i-a schimbat viaţa celui care conduce una dintre cele mai mari companii din lume. Nimic nu a mai fost la fel pentru el după ce a aflat răspunsul

Întrebarea care i-a schimbat viaţa celui care conduce...

Autor: Ioana Matei, Business Magazin

18.01.2020, 08:54 424

În primii cinci ani de când a preluat conducerea Microsoft, Satya Nadella a avut un parcurs profesional incredibil. El nu doar că a ajutat compania să îşi reconstruiască reputaţia ca inovator, dar aceasta din nou pentru titlul de cea mai valoroasă companie a lumii.
Nadella a fost ecent pe la Stanford Graduate Schoolf of Business pentru a împărtăşi câteva dintre lecţiile importante pe care le-a învăţat pe parcursul anilor. Una dintre poveşti a atras atenţia unuia dintre colaboratorii Inc., care a scris un articol pe această temă. Povestea se referă la prima serie de interviuri pe care Nadella a avut-o la Microsoft, în urmă cu aproape 30 de ani:

„Îmi amintesc că ultimul interviu pe care l-am avut la Microsoft a însemnat şi un punct de cotitură pentru viaţa mea. Am parcurs interviul; consta mai ales din cod scris pe calculator la vremea respectivă. Unul dintre cei care m-au intervievat a spus: <<Iată o întrebare pentru tine: eşti la o intersecţie, un copil cade şi plânge, ce vei face?>> Eu spun <<acesta este un algoritm de căutare pe care nu l-am învăţat>> şi m-am gândit la răspuns timp de câteva minute. Apoi spun, <<M-aş duce la cabina telefonică şi aş suna la 911>>. Cel care a pus întrebarea s-a ridicat, m-a condus afară şi mi-a spus: <<Ştii ceva? Trebuie să dezvolţi puţină empatie. Atunci când un copil cade, îl ridici şi îl îmbrăţişezi înainte de a data telefonul.>> Mi-am spus <<asta este, cu siguranţă nu voi trece cu brio interviul>>".

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO