Business Internaţional

Inovatia este motorul care pune in miscare profitul companiei de echipament sportiv Nike

Inovatia este motorul care pune in miscare profitul companiei de echipament sportiv Nike

Cu ajutorul modelului Plus, Nike incearca sa ia fata concurentilor de la Puma si adidas

26.03.2007, 23:10 284

Sincronizarea adidasilor cu Ipod-ul in timpul alergarii, o propunere care la inceput putea parea excentrica, a luat contur in urma unei discutii dintre directorii executivi ai Nike si Apple, acum sportivii putand sa contorizeze distanta parcursa si caloriile arse pe acelasi Ipod la care asculta muzica.
Mark Parker, directorul executiv al companiei Nike, si Steve Jobs de la Apple s-au unit pentru a realiza un produs mai mult decat inovator, popularilor adidasi Nike li s-a atasat un senzor, astfel ca alergatorii care asculta muzica la Ipod-ul produs de Apple sa poata monitoriza distanta parcursa si consumul caloric, scrie Bloomberg.
"Ma consider un campion al designului. Daca nu iti place sa risti, devii comun, exact ca toata lumea", a declarat Parker, care a desenat modelul Nike Plus, lansat pe piata in iulie.
Modelul Nike Plus este una dintre inovatiile pe care compania mizeaza pentru a-si creste vanzarile, incercand in acelasi timp sa elimine competitia reprezentata de Adidas si Under Armour. Parker a reorganizat de asemenea echipele de vanzare pentru a comercializa categorii intregi de produse, cum ar fi echipamente de fitness pentru femei, si nu doar un tip de produs, cum sunt tricourile.
Potrivit analistilor, compania Nike, cel mai mare producator de incaltaminte sport la nivel mondial, va raporta o crestere a profitului din trimestrul trei al anului trecut de 1,9%, in conditiile in care produse asemenea celor din colectia Air Force 25, au obtinut cele mai mari vanzari din industrie. Se estimeaza ca vanzarile au crescut cu 8,7 procente in acelasi interval.
Actiunile companiei Nike, cu sediul in Oregon, au crescut cu 28 de procente in ultimul an, inchizand sedintele de tranzactionare din 20 martie la un pret record de 109,25 dolari.
"Investitorii sunt extrem de multumiti de conducerea companiei, si acest lucru se va vedea pe bursa de la Wall Street", este de parere Richard Moroney de la compania Horizon Investment Services, actionar al Nike. Moroney estimeaza o crestere a actiunilor de 14 procente, pana la 125 de dolari in urmatorul an.
Parker, in varsta de 51 de ani, care a venit la conducerea companiei in ianuarie 2006, promoveaza produse noi, printre care echipamente de baschet care par mai degraba croite decat fabricate. Anul trecut in ianuarie, compania Nike a lansat modelul de 160 de dolari Air Max 360, procesul de concepere fiind urmarit indeaproape de Parker. Modelul se bazeaza pe un sistem de amortizare a talpii prin aerisirea completa si nu prin folosirea spumei.
Sub noua structura de marketing introdusa de Parker, echipele de conducere se concentreaza asupra a sase categorii principale: alergarea, fotbalul, baschetul, antrenamentul barbatilor, fitness-ul femeilor si cultura sportiva, pe care reprezentantii companiei o definesc mai mult prin imbracaminte lejera decat prin performanta atletica.
Schimbarea a avut loc in contextul in care Nike a pierdut din cota de piata in favoarea companiei Under Armour, care vinde echipamente sportive mulate pe corp si care induc transpiratia. Under Armour a castigat teren adresandu-se pe tot timpul anului jucatorilor de fotbal american de liceu, in timp ce Nike tintea acest grup de consumatori doar in timpul campionatelor, iar apoi se muta in sfera jucatorilor de fotbal.
Obiectivul companiei Nike este de a face ca 15 procente din cele 100 de milioane de alergatori ai lumii sa foloseasca modelul Nike Plus. Pana la sfasitul anului, majoritatea pantofilor sport pentru alergat vor fi dotati cu acest senzor wireless care face legatura cu Ipod-ul.
Modelul Nike Plus a contribuit la cresterea cotei de piata a companiei cu pana la 47,7 procente anul trecut, potrivit informatiilor furnizate de firma de cercetare SportsOneSource.
Parker, cu o experienta de 28 de ani la compania Nike si al carui nume apare pe patentul tehnologiei de amortizare a talpii cu ajutorul aerului, "a fost responsabil de stilizarea eforturilor ani de-a randul", dupa cum spune Shanley. "Nu a aparut niciun element nou de design. Produsele lor nu
s-au diferentiat in mare proportie de-a lungul anilor."
Incapacitatea companiei Nike de a se adapta pe piata pantofilor sport cu talpa subtire, promovati de rivalii de la Puma, au afectat decisiv vanzarile din Europa. Compania Adidas si-a adjudecat mare parte din cota de piata din Japonia si Marea Britanie, cele mai importante piete ale Nike, dupa cea din SUA.
Ca parte a strategiei de crestere a vanzarilor cu 53 de procente, pana la 23 de miliarde de dolari in urmatorii patru ani, Nike intentioneaza sa depaseasca compania Adidas in calitate de cel mai mare producator de echipamente de fotbal pana in anul 2010, cand va avea loc urmatorul Campionat Mondial de Fotbal.
Alaturi de acest obiectiv indraznet, Parker isi propune sa intre pe secotrul de retail direct pentru a creste vanzarile. Compania Nike, cu 418 puncte de desfacere, intentioneaza sa creasca numarul acestora pana la 1.000 in urmatorii trei ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO