Business Internaţional

Cum a încercat miliardarul Jack Ma să negocieze listarea istorică a grupului Ant, cel mai mare fintech din lume, cu autorităţile financiare din Beijing: „Puteţi lua orice platformă din cadrul Ant, atât timp cât ţara are nevoie”

Cum a încercat miliardarul Jack Ma să negocieze...

Autor: Eduard Ivanovici

02.01.2021, 09:15 1033

Pe măsură ce Jack Ma – fondatorul gigantului din e-commerce Alibaba – încerca la începutul lunii noiembrie să îşi salveze relaţia cu autorităţile financiare din Beijing, miliardarul s-a oferit să înmâneze părţi din fintech către guvernul chinez, potrivit unor surse anonime, citate de MarketWatch.

„Puteţi lua orice platformă din cadrul Ant, atât timp cât ţara are nevoie”, ar fi declarat Jack Ma.

Oferta, neraportată până acum, ar fi apărut în condiţiile în care Ma încerca să se confrunte cu banca centrală a Chinei şi agenţiile bancare şi de asigurare. Întâlnirea a avut loc cu doar câteva zile înainte de listarea grupului Ant, care ar fi reprezentat cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) de anul acesta.

Ma a declarat pe 24 octombrie că sistemul de reglementare financiară continuă să sufoce inovaţia şi trebuie reformat imediat dacă intenţionează să alimenteze creşterea economică a Chinei.

La scurt timp după declaraţiile miliardarului, preşedintele Xi Jinping le-a ordonat autorităţilor să investigheze şi să închidă definitiv listarea fintech-ului, reiese dintre-un raport publicat de Wall Street Journal, scoţându-se la iveală faptul că Ant ar fi folosit o serie de produse financiare digitale prin care a încurajat acumularea de datorii în rândul tinerilor chinezi. Ulterior, Beijingul a continuat să limiteze eforturile giganţilor din Big Tech.

Conform Bloomberg Billionaires Index, Jack Ma este al treilea cel mai bogat om din China, fiind depăşit de Pony Ma – şeful producătorului de jocuri video Tencent – şi Zhong Shanshan – fondatorul companiei de băuturi Nongfu –, care deţine în prezent locul întâi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO