Business Internaţional

Încă o ţară europeană ar putea face referendum pentru independenţă

Încă o ţară europeană ar putea face referendum...

Autor: Andrei Ionascu

14.01.2018, 19:48 1530

Oportunitatea unui referendum pentru independenţa Scoţiei va fi analizată până în toamna acestui an, a anunţat, duminică, premierul Scoţiei şi liderul Partidului Naţional Scoţian (SNP), Nicola Sturgeon, relatează site-ul BBC News.

Sturgeon susţine că va lua o decizie după ce va analiza înţelegerea dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană privind Brexit.

"În jurul toamnei acestui an, ar trebui să avem o anumită claritate cu privire la relaţiile viitoare. Atunci voi putea să analizez şi să iau o decizie în privinţa paşilor corespunzători pentru Scoţia ... dacă Scoţia ar trebui atunci să aibă dreptul să aleagă între relaţia cu Marea Britanie şi varianta unui stat independent. Până la sfârşitul anului 2018, voi prezenta un raport în faţa Parlamentului şi a poporului scoţian", a spus premierul scoţian.

Nicola Sturgeon este de părere că Scoţia ar trebui să rămână în cadrul pieţei unice europene şi a uniunii vamale UE, deşi guvernul de la Londra a anunţat că nu ia în calcul această variantă.

"Cred că majoritatea celor din Camera Comunelor sunt pentru rămânerea pe piaţa unică, inclusiv cei din Partidul Laburist, care trebuie să se organizeze mai bine", a mai spus premierul scoţian.

Guvernul Scoţiei urmează să publice o evaluare privind impactul Brexit asupra economiei ţării. Guvernul britanic a acuzat Partidul Naţional Scoţian că încearcă să submineze decizia privind ieşirea din Uniunea Europeană.

Partidul Naţional Scoţian a avertizat premierul britanic Theresa May că doreşte un referendum de independenţă după ce 62% dintre cetăţenii scoţieni au optat pentru rămânerea în Uniunea Europeană în 2016. La nivelul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 52% dintre cetăţeni au decis în favoarea Brexit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO