Business Internaţional

În spatele falimentului MF Global se ascunde o gaură de sute de milioane de dolari în banii clienţilor

În spatele falimentului MF Global se ascunde o gaură de sute de milioane de dolari în banii clienţilor

Jon Corzine, MF Global

Autor: Bogdan Cojocaru

02.11.2011, 00:06 922

Autorităţile americane au descoperit că în ultimele zile au dispărut sute de milioane de dolari din banii clienţilor la compania de brokeraj MF Global, care a cerut protecţie sub legea falimentului în urma unor pariuri nereuşite pe datoriile suverane europene. Compania este condusă de Jon Corzine, fost gu­vernator al statului New York şi fost co-preşedinte al grupului financiar Goldman Sachs.

Recunoaşterea lipsei banilor a făcut ca un acord de ultim moment pentru vânzarea unei părţi im­portante din MF Global către o firmă rivală de brokeraj să se prăbuşească, scrie The New York Times. De acest acord depindea chiar supravieţuirea MF Global. În schimb, compania a cerut protecţie sub legea falimentului la începutul acestei săptămâni.

Autorităţile americane cercetează dacă MF Global a deviat o parte din fondurile clienţilor pentru sprijinirea activităţilor proprii, în condiţiile în care se apropia hotărât de colaps.

Banii lipsă ar putea fi doar rezultatul unui control deficitar în interiorul companiei, dar ancheta ar putea scoate la lumină ceva intenţionat şi mai tulburător, notează publicaţia americană. La început s-a crezut că lipsesc 950 mld. dolari, însă după refacerea socotelilor în urma cererii de faliment suma a scăzut la 700 mil. dolari, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Cu toate acestea, ceea ce a dus la această problemă ar putea fi socotită ca o încălcare a unuia dintre canoanele Wall Street-ului - să nu se amestece banii companiei cu banii clienţilor. Una dintre principale sarcini ale unei firme de brokeraj este de a urmări pas cu pas ce se întâmplă cu banii clientelei.

Corzine, 64 de ani, a încercat să facă din compania cu o istorie de peste 200 de ani o Goldman Sachs în miniatură prin pariuri extrem de riscante. După ce autorităţile au forţat compania să facă publice plasamentele în datoriile unor ţări precum Italia, Portugalia şi Spania, afacerile MF Global au intrat în declin, iar acţiunile au scăzut dramatic cu aproape 70% săptămâna trecută.

Prăbuşirea companiei în doar o săptămână face din aceasta cea mai mare victimă pe care criza datoriilor din zona euro o face în SUA şi reprezintă al şaptelea mare faliment din istoria Statelor Unite în funcţie de active.

"S-au aruncat la ceea ce părea a fi o afacere foarte profitabilă cu datorii suverane europene care le-au explodat în faţă şi le-au trântit compania la pământ", spune Dave Westhouse, analist la PTI Securities and Futures, citat de Reuters.

Falimentul aduce aminte de colapsul băncii de investiţii Lehman Brothers din 2008, care a trans­for­mat o criză financiară americană într-una mondială. Analiştii apreciază însă că impactul acestei prăbuşiri, de departe mai mic, va putea fi controlat.

Printre cei mai mari creditori neasiguraţi ai MF Global se află JP Morgan Chase Bank, ca repre­zen­tant al unor deţinători de obligaţiuni de 1,2 miliarde de dolari, şi Deutsche Bank Trust, cu clienţi care au în proprietate obligaţiuni de 690 milioane de dolari.

Corzine are dreptul la compensaţii de 12,1 milioane de dolari, bonusuri şi alte beneficii dacă este concediat. MF Global era una dintre puţinele companii de pe Wall Street care făcea an­gajări, în condiţiile în care băncile din întreaga lume au anunţat 120.000 de dispo­nibilizări anul acesta, potrivit Bloom­berg.

Compania are 2.870 de angajaţi la nivel mondial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO