Business Internaţional

În sfârşit, zvonurile au luat sfârşit. Cum şi-au numit cel de-al treilea copil Ducele şi Ducesa de Cambridge

În sfârşit, zvonurile au luat sfârşit. Cum şi-au...

Autor: Teodora Marinescu

27.04.2018, 13:26 878

Copilul va fi cunoscut ca alteţa sa regală prinţul Louis de Cambridge, a anunţat biroul de presă al Palatului Kensington, reşedinţa oficială a familiei, pe contul de Twitter.

Louis este şi unul dintre numele prinţului William, precum şi unul dintre cele ale fratelui bebeluşului, prinţul George.

Arthur este un alt nume al tatălui copilului şi a fost şi unul dintre cele ale regelui George al VI-lea, tatăl reginei Elizabeth a II-a.

Ducesa Catherine de Cambridge, soţia prinţului William al Marii Britanii, a născut, luni, cel de-al treilea copil al său, la Spitalul St Mary din Londra, unde a fost internată în dimineaţa aceleiaşi zile.

Băieţelul s-a născut la ora locală 11.01 (10.01 GMT) şi a avut la naştere - la care ducesa de Cambridge a fost asistată de soţul său, prinţul William - greutatea de aproximativ 3,8 kilograme.

Ducesa de Cambridge şi bebeluşul au fost externaţi luni seară şi au mers apoi la Palatul Kensington.

Informaţia despre cea de-a treia sarcină a ducesei Kate a fost făcută publică pe 4 septembrie 2017, după ce aceasta, suferind de severe greţuri matinale, a fost nevoită să-şi anuleze participarea la un eveniment.

În octombrie 2017, Palatul Kensington a anunţat că cel de-al treilea copil al ducesei se va naşte în aprilie, în a doua jumătate a lunii.

Bebeluşul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după fraţii săi, prinţesa Charlote, în vârstă de 2 ani, şi prinţul George, în vârstă de 4 ani, tatăl lor, prinţul William, şi bunicul lor, prinţul moştenitor Charles.

Unchiul lor, prinţul Harry, care se va căsători luna viitoare cu fosta actriţă americană Meghan Markle, este al şaselea în ordinea succesiunii.

Ducesa Catherine de Cambridge şi prinţul William s-au căsătorit în aprilie 2011.

 
 
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO