Business Internaţional

În sfârsit a vorbit si presedintele BCE Jean Claude Trichet despre situatia Greciei: E cea mai bogata tara din punct de vedere al activelor imobiliare ca proportie în PIB. Datoriile pot fi rostogolite

Autor: Constanta Catalina Apostoiu

07.06.2011, 23:40 679

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Jean-Claude Tricheta emis primul său semnal de susţinere a măsurilor prin careinvestitorii privaţi sunt încurajaţi să cumpere obligaţiunigreceşti noi care să înlocuiască titlurile ajunse la scadenţă încontextul eforturilor de stopare a crizei datoriilor din aceastăţară, scrie Bloomberg.

"Nu este vorba despre un default, ci despre măsuri consideratede BCE drept corecte", a declarat Trichet. Această variantă estesusţinută şi de oficialii francezi.

Din punctul său de vedere, atâta timp cât economia Greciei va fimai bine administrată, iar guvernul va realiza vânzări credibile deactive, BCE nu vede "necesitatea unei restructurări sau a impuneriide pierderi asupra creditorilor".

Grecia a anunţat recent primul pas dintr-un program deprivatizare prin care vrea să obţină 50 de miliarde de euro.Guvernul elen va vinde un pachet de 10% din OTE, care în Româniadeţine Romtelecom şi Cosmote, pentru circa 400 mil. euro nemţilorde la Deutsche Telekom.

Grecia "este o ţară care după câte ştiu, ca proporţie din PIB,este probabil cea mai bogată din punctul de vedere al activelorimobiliare", a declarat Trichet. "Acest lucru con­tează,bineînţeles."

Rehn a declarat recent că UE are în faţă o situaţie foartedificilă legată de Grecia. "Să ne asigurăm că nu va exista ocatastrofă gen Lehman Brothers pe pământ european", a declaratel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO