După ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi a anunţat, joi, că instituţia sa ar putea accelera achiziţiile de obligaţiuni şi ar putea reduce şi mai mult dobânzile la depozite, au revenit puternic în actualitate scenariile în care euro se va deprecia până la paritate cu dolarul.
Pentru unii observatori, declaraţiile lui Draghi sunt un avertisment adresat Rezervei Federale americane (Fed) că dacă aceasta nu ia o decizie în privinţa dobânzilor din SUA, BCE va fi cea care va acţiona prima. Dacă banca centrală a zonei euro relaxează şi mai mult politica monetară, euro va tinde să se deprecieze.
Deprecierea euro este cerută mai ales de economii precum Franţa, cărora euro mai slab le aduce un plus de competitivitate prin ieftinirea exporturilor.
Analiştii cred că moneda europeană va fi prinsă într-o „furtună perfectă“ dacă Draghi va pune în aplicare „ameninţările“ în decembrie şi dacă Fed alege aceeaşi lună pentru a începe să majoreze dobânzile pentru a-şi normaliza politica monetară, scrie CNBC. Richard Yetsenda, analist la Australia & New Zealand Banking Group, crede că dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, paritatea euro/dolar va deveni posibilă. „Dacă Fed poate ridica dobânda iar BCE relaxează şi mai mult politica, euro poate evada din intervalul 1,05-1,15 dolari pe unitate în care este prins de ceva timp“, a spus Yetsenda. Strategii de la Bank of Tokyo Mitsubishi prognozează că euro se va deprecia la 1,09 dolari până la sfârşitul anului. „BCE pare să fie foarte sensibilă la întărirea recentă a euro, subliniată clar ca un risc pentru perspectiva inflaţiei şi care a intensificat vizibil eforturile de a încuraja slăbirea euro“, a explicat Lee Hardman, analist la această bancă. Analiştii de la Pantheon Macroeconomics văd euro la 1,08 dolari în decembrie. Ieri, un euro se tranzacţiona la 1,10 dolari pe unitate.
Gigantul petrolier britanic BP, al cărui profit s-a prăbuşit cu 96% în al treilea trimestru, se aşteaptă ca preţurile petrolului să rămână la niveluri reduse mai mulţi ani de acum încolo, notează The New York Times.
Compania mizează pe un preţ al petrolului Brent de 60 de dolari barilul în 2017 şi de 80 de dolari barilul în 2021. Ieri, petrolul Brent se tranzacţiona cu 47,2 dolari barilul. În ultimul deceniu, nivelul obişnuit al cotaţiilor ţiţeiului Brent a fost de 90-100 dolari pe baril.
Faţă de ale altora, estimările BP sunt optimiste. Andy Lipow, preşedintele firmei texane de consultanţă Lipow Oil Associates, se aşteaptă ca petrolul destinat pieţei americane să scadă în următoarele luni la 35 de dolari pe baril, nivel cu 18% sub cel actual.
„Cu economia Chinei încetinind şi cu reducerea cheltuielilor în sectorul construcţiilor, China exportă mai mult combustibil. Aceste livrări, la care se adaugă exporturile solide ale Arabiei Saudite şi Americii, au inundat piaţa cu combustibil, veste proastă pentru sectorul energetic“, a spus Lipow.
Rezultatul acestui exces de ofertă este că rafinăriile îşi vor reduce cererea pentru petrol.
Cele mai mari patru companii petroliere din lume, BP, ExxonMobil, Chevron şi Royal Dutch Shell au avut un deficit de cash flow cumulate de 20 miliarde dolari în prima jumătate a anului, potrivit calculelor The Wall Street Journal. Toate aceste companii au planuri pentru reducerea cheltuielilor care să nu afecteze dividendele. Aceasta nu poate să însemne decât investiţii mai puţine şi amânarea anumitor proiecte.
Se prăbuşesc şi preţurile gazelor naturale. În SUA, acestea au ajuns la cele mai scăzute niveluri din 2012.
Doar într-o zi, pe 26 octombrie, cotaţiile s-au dus în jos cu 10%, potrivit oilprice.com. Anul trecut şi anul acesta producţia de gaze naturale a atins niveluri record. Iarna caldă anunţată de fenomenul El Nino, poate pune presiuni suplimentare pe preţuri.
În ceea ce priveşte Europa, Gazprom, companie care deţine monopolul exporturilor de gaze naturale ruseşti, îşi face planuri care să ia în calcul cele mai scăzute preţuri din ultimii 11 ani.
Minereul de fier
Agenţia de rating Moody’s Investors Service prognozează că declinul cotaţiilor minereului de fier, materie primă vitală pentru industrie, va continua şi anul viitor în condiţiile în care livrările în creştere de la marii producători vor copleşi cererea slăbită din China.
Preţul mediu va fi probabil de 45 de dolari pe tonă anul viitor şi în 2017, spune Carol Cowan, analist la Moody’s. Anul acesta, cotaţia medie a fost de 58 de dolari pe tonă. Anul acesta ar fi al treilea în care minereul de fier se ieftineşte în condiţiile în care giganţii Rio Tinto, BHP Billiton şi Vale îşi majorează exporturile din Australia şi Brazilia în ideea că dacă vând cantităţi mai mari vor compensa pentru scăderea preţului, care îi elimină din competiţie pe rivalii mai slabi, scrie Bloomberg.
Odată cu cererea slabă pentru minereu vin şi cererea redusă pentru oţel şi vremuri grele pentru oţelării. În ziua în care preşedintele Chinei se plimba alături de regină prin centrul Londrei cu alai şi fanfară, Tata Steel a anunţat că va opri producţia şi va pune în conservare uzina siderurgică, veche de 130 de ani, pe care o deţine lângă Glasgow. Compania indiană nu mai poate face faţă din cauza lirei puternice, a energiei scumpe şi a „potopului“ de importuri ieftine, mai ales din China.
Începând cu 2000 producţia de oţel a Chinei a crescut de şapte ori, ajungând la 858 milioane de tone în 2014, adică jumătate din producţia mondială. Până în urmă cu câţiva ani, cea mai mare parte a producţiei chinezeşti era destinată pieţei interne, însă anul trecut apetitul s-a redus pentru prima dată. Excesul de producţie a fost împins pe alte pieţe. În 2014, exporturile de oţel ale Chinei au crescut cu 50%, la 93 milioane tone. Anul acesta, livrările ar putea depăşi 100 milioane tone. Producătorii occidentali îi acuză pe cei din China că vând la preţuri de „dumping“, fapt pe care aceştia îl neagă, deşi majoritatea uzinelor funcţionează în pierdere. În urmă cu câteva săptămâni, Sinosteel a evitat pe muchie de cuţit defaultul. Cei mai mari producători de oţel din China au raportat pentru primele nouă luni pierderi cumulate de 4,4 miliarde de dolari.
„Este un mediu destul de nesănătos, unul dintre cele mai dificile din ultimii 20 de ani. Companiile ar putea fi forţate să dea faliment“, a avertizat Carsten Riek, analist la UBS.
US Steel, al doilea producător de oţel ca mărime din SUA, este una din companiile cel mai dur lovite de importurile ieftine şi de preţurile mici, scrie Financial Times. Acţiunile sale s-au prăbuşit cu 69% în ultimele 12 luni. Producătorul a eliminat anul trecut 3.000 de locuri de muncă în America de Nord.
